„Grădinița de vară 2026” în București. Sectoarele care au anunțat continuarea programului și condițiile de înscriere

creșă
Sursă foto: Pexels

Primăriile de sector din București au început să anunțe organizarea programelor „Grădiniță de vară” și „Școala de vară” pentru 2026. Acestea sunt dedicate copiilor care vor rămâne în Capitală pe durata vacanței de vară. În unele sectoare au fost publicate deja informații despre înscrieri, condițiile de participare și numărul de locuri disponibile. Alte administrații locale pregătesc încă detaliile finale ale proiectelor. Inițiativele sunt destinate, în special, familiilor care au nevoie de soluții pentru supravegherea copiilor în vacanța mare.

În ultimii ani, programele educaționale au devenit o soluție tot mai importantă pentru familiile din Capitală. Aceasta în contextul în care vacanța de vară a copiilor nu coincide cu perioada concediilor părinților.

„Grădinița de vară 2026” în București

„Grădinița de vară” în Sector 1

În Sectorul 1, autoritățile nu au publicat încă toate detaliile privind programul „Grădinița de Vacanță 2026”. Totuși, pe site-ul oficial al Primăriei Sectorului 1 este disponibilă pagina dedicată programului, unde pot fi consultate informațiile aferente edițiilor anterioare, inclusiv condițiile de înscriere și lista unităților participante. Este de așteptat ca informațiile oficiale privind programul din acest an, inclusiv calendarul înscrierilor și lista actualizată a unităților participante, să fie publicate în perioada următoare, cel mai probabil în lunile mai – iunie, după modelul anilor anteriori.

„Grădinița de vară” în Sector 2

În cazul Sectorului 2, informațiile oficiale privind programul „Grădinița de vară 2026” nu au fost încă publicate. Totuși, pe platforma oficială a Direcției Generale pentru Administrarea Unităților de Învățământ și Sport Sector 2 sunt disponibile detalii despre ediția organizată în 2025, ceea ce oferă un indiciu despre modul în care programul ar putea fi desfășurat și în acest an. Potrivit informațiilor publicate anul trecut, programul s-a desfășurat în lunile iulie și august și a fost dedicat copiilor înscriși în grădinițele și creșele de stat din Sectorul 2. Înscrierile s-au realizat direct la sediile grădinițelor participante, în limita locurilor disponibile. Prioritate au avut copiii deja înscriși în unitatea respectivă, iar locurile rămase libere au fost ocupate în ordinea solicitărilor venite din partea altor copii din Sectorul 2.

Citește mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: