Mii de salariaţi au participat miercuri la un marş în Atena pentru a cere salarii şi condiţii de viaţă mai bune, într-o zi de grevă generală care a perturbat transporturile maritime, feroviare şi de autobuze în toată Grecia, relatează Reuters.
Medici, profesori, constructori şi angajaţi în transporturi, membri în cele mai mari sindicate din sectorul public şi privat, s-au alăturat grevei, ce are printre cauze impactul persistent al crizei datoriilor din perioada 2009-2018 în Grecia şi costul ridicat al vieţii.
„De fiecare dată când mergem la supermarket şi de fiecare dată când vine factura la electricitate, suferim mici atacuri de cord”, a spus Stratis Dounias, angajatul unui tribunal. „Vrem măsuri reale împotriva preţurilor mari”, a adăugat acest participant la marşul din capitală.
Protestatarii s-au adunat în Piaţa Syntagma din centrul Atenei, strigând „Drepturile muncitorilor sunt legea” şi fluturând bannere pe care stătea scris „Grevă generală împotriva preţurilor în creştere”.
Economia Greciei a înregistrat o revenire după criza datoriilor, dar salariile se menţin sub media din UE, PIB-ul pe cap de locuitor este printre cele mai scăzute din UE, în timp ce costul produselor a crescut vertiginos.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News