Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că prioritatea Guvernului și a ministerului în ce privește construcția unui nou terminal pentru Aeriportul Otopeni este aceea de a găsi finanțare, deoarece „lipsesc 20 și ceva, spre 30 de miliarde”. Una din soluțiile propuse de minister este un parteneriat public-privat, spune Grideanu.
„Avem diverse discuții în acest moment pe finanțare și eu vă spun că problema viitorilor miniștri, a viitoarelor guverne, la transporturi, va fi următoarea: în a găsi finanțări altele decât cele din fonduri europene”, a spus Grindeanu.
Potrivit liderului PSD, în Planul Național de Investiții în Transport fondurile europene și bugetul de stat acoperă undeva în jurul sumei de 40 de miliarde, la care există un necesar de 70 de miliarde de lei. Deci, o gaură de 20-30 de miliarde, a spus ministrul.
La finalul anului 2021 am aprobat în Guvern un plan național de investiții în transport, care e până în 2030, cu ok-ul de la Comisia Europeană. Necesarul pentru proiectele trecute în acel Plan Național de Investiții în Transport e undeva de 70 de miliarde de euro. Momentul când s-ar pune în aplicare acele toate proiectele din acel plan am avea, să zicem, o rețea decentă. Astăzi sau atunci, puteam vorbi de 40, 40 și ceva de miliarde acoperite prin fonduri europene și buget de stat. Deci lipsesc 20 și ceva, spre 30 de miliarde și atunci trebuie să găsești alte soluții, a precizat ministrul Transporturilor la Digi24.
Soluția pentru un construcția unui nou terminal la Aeroportul Otopeni poate fi ori dintr-un parteneriat public-privat, ori cu ajutorul băncilor.
„Poate să fie parteneriatul public-privat. Al 2-lea să știți că de exemplu, băncile….Că este Banca Mondială, că e BEI, că e BERD, toată lumea e interesată în a finanța proiectul unui nou terminal”, spune Sorin Grindeanu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News