Grup infracțional care acționa în Ilfov, destructurat de DIICOT

Bani. DIICOT
Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Procurorii DIICOT, Structura Centrală, au dispus, joi, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a 5 inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de un alt inculpat. Aceștia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism în formă continuată, spălare de bani.

Membrii grupului, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanelor vătămate, le-au recrutat fie prin metoda loverboy, fie prin promisiunea unei vieţi prospere, ulterior exercitând presiuni psihice şi violenţe fizice asupra acestora, pentru a practica prostituţia. În urma cercetărilor, au fost ridicate 4 autoturisme de lux folosite de către inculpaţi.

Potrivit DIICOT, „începând cu anul 2020 până în luna august 2023 (când a fost destructurat), pe raza judeţului Ilfov a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunii de proxenetism, prin  înlesnirea practicării prostituţiei de către zece  persoane vătămate, atât pe teritoriul României cât şi în străinătate,  pentru obţinerea de foloase patrimoniale”.

„Membrii grupului, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanele vătămate, le-au recrutat fie prin metoda loverboy, fie prin promisiunea unei vieţi prospere, ulterior exercitând presiuni psihice şi violenţe fizice asupra acestora, să continuie practicarea prostituţiei. Grupul infracţional organizat, constituit pe baza legăturilor de rudenie  dintre membrii, a acţionat în mod coordonat, fiecare membru având sarcini specifice, respectiv  recrutarea, transferarea şi transportarea, în diferite spaţii sau la locaţiile clienţilor a persoanelor vătămate, care au practicat prostituţia în folosul membrilor grupării, precum şi efectuarea de transferuri financiare ale sumelor de bani obţinute din exploatare, prin intermediul mijloacelor de transfer rapid de bani”, transmit anchetatorii, citați de News.ro.

De asemenea, în scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor obţinuţi prin săvârşirea infracţiunii de proxenetism, membrii grupului infracţional au achiziţionat autoturisme de lux, pe care fie le-au înmatriculat pe numele unor persoane apropiate, fie nu au operat modificarea proprietarului sau le-au revândut în scurt timp.

„La data de 23 august 2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate  Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov au pus în aplicare 10 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Ilfov şi Călăraşi, fiind identificate şi ridicate sume de bani în lei şi euro, telefoane mobile, unităţi amovibile de stocare a datelor, un laptop şi alte mijloace de probă. Totodată, au fost ridicate 4 autoturisme de lux folosite de către inculpaţi”, precizează DIICOT.

 

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: