Hamas a eliberat 12 ostatici, iar Israelul 30 de deţinuţi palestinieni în cea de-a 5-a zi de armistiţiu

Sursa: Facebook

Hamas a eliberat încă 12 ostatici, iar Israelul a eliberat 30 de deţinuţi palestinieni, marţi, în cea de-a cincea zi a unui armistiţiu prelungit de şase zile încheiat între gruparea militantă palestiniană şi Israel, ceea ce a adus o pauză necesară în războiul devastator din Fâşia Gaza, relatează Reuters.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a declarat că cei 12 ostatici au fost transferaţi din Gaza, iar armata israeliană a confirmat că cei 10 cetăţeni israelieni şi doi cetăţeni străini se aflau, marţi seara, cu forţele sale speciale pe teritoriul israelian. Ostaticii israelieni eliberaţi sunt nouă femei, majoritatea în vârstă, şi o adolescentă. Unii dintre ostatici au fost predaţi de Brigăzile Al-Quds, aripa armată a mişcării palestiniene Jihadul Islamic, a precizat acesta pe Telegram. Astfel, în ecuaţia armistiţiului intră şi această grupare militantă din Gaza, care este separată de Hamas.

Ostaticele eliberate marţi se numărau printre cele aproximativ 240 de persoane capturate de atacatorii Hamas în timpul asaltului surprinzător asupra sudului Israelului în data de 7 octombrie, când Israelul afirmă că au fost ucise 1.200 de persoane. Bombardamentele Israelului ca represalii asupra Fâşiei Gaza, condusă de Hamas, au ucis peste 15.000 de locuitori, susţin autorităţile sanitare din această zonă.

Imagini video difuzate în direct de televiziunea Al-Jazeera au arătat, pe de altă parte, marţi, un autobuz cu deţinuţi palestinieni părăsind închisoarea israeliană Ofer din Cisiordania ocupată. Israelul a anunţat că a eliberat 30 de deţinuţi palestinieni din Ofer şi dintr-un centru de detenţie din Ierusalim. Anterior a spus că este vorba despre 15 femei şi 15 adolescenţi, potrivit Clubului deţinuţilor palestinieni, o organizaţie semi-oficială.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL