Horațiu Potra, liderul mercenarilor care au asigurat protecția lui Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, rămâne cu conturile blocate la CEC Bank. Pe 29 ianuarie, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat o hotărâre în cazul deschis de Potra împotriva CEC Bank. Banca i-a înghețat conturile în care acesta are suma de 500.000 de euro.
După ce a pierdut procesul de la Tribunalul Sibiu, unde a solicitat deschiderea conturilor printr-o ordonanță președințială, Potra a făcut apel la Curtea de Apel Alba Iulia, relatează g4media.ro.
Cu toate acestea, instanța superioară a respins apelul formulat de Potra și de companiile pe care le administrează.
„Respinge apelul declarat de apelanții AO FUTURO SRL, GPH LEGION AFRICA ROLE SRL, RALFROLE SRL, POTRA HORAŢIU-PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ şi POTRA HORAŢIU împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Sibiu ca nefondat. Definitivă”, scrie în soluția pe scurt a Curții de Apel Alba.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News