ANPC pierde două procese cu băncile și câștigă unul în scandalul ratelor la credite

ANPC
Sursă foto: ANPC

Băncile au obținut decizii favorabile, pe fond, în două dintre litigiile deschise împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, după ce au fost amendate cu argumentul că solicită clienților rambursarea creditelor în rate egale. Într-un alt dosar, instanța a dat dreptate ANPC, relevă datele analizate de Profit.ro.

De ce este important După judecarea până la capăt a acestor dosare va fi stabilit dacă se aplică ordinul președintelui Autorității prin care băncile ar trebui să emită noi grafice de rambursare cu rate egale de capital și dobândă.

De asemenea interesant Horia Constantinescu, care a avut un discurs extrem de caustic la adresa băncilor după ce le-a sancționat și i-a acuzat pe toți cei care i-au pus la îndoială argumentele că sunt „portavocile băncilor”, a plecat din fruntea ANPC pentru a candida la primăria Constanței din partea PSD. De altfel, presa a relatat că era măsurat pentru candidatură chiar în momentul în care dădea amenzi băncilor și făcea conferințe de presă în care nu răspundea întrebărilor jurnaliștilor (după bănci, Constantinescu a trecut la război împotriva supermarketurilor). La ANPC a rămas acum Paul Anghel, directorul general al instituției, care s-a ocupat de aceste sancțiuni alături de Constantinescu.

Instanțele românești încep să vină cu primele decizii în litigiile care au pornit după ce ANPC a decis, în mai 2023, în mod surprinzător, să amendeze 19 bănci pentru practici comerciale incorecte sau înșelătoare la adresa clienților persoane fizice.

ANPC a anunțat în februarie că a avut câștig de cauză într-o contestație depusă de ProCredit Bank, tranșată în primă instanță de Judecătoria Sectorului 1. Ce a omis să spună ANPC este că aceeași instanță (dar un alt complet) a admis anterior contestația First Bank în ceea ce privește amenda aplicată în 2023. Ulterior, Judecătoria Sectorului 3 a admis și contestația Libra Bank în aceeași speță.

De reținut că Horia Constantinescu, președintele ANPC la acel moment, a emis anul trecut și un ordin de încetarea a practicilor incorecte în care se arată că băncile ar trebui să emită noi grafice de rambursare pentru toate creditele în derulare, prin care să fie recalculate ratele din anuități „în rate egale pe întreaga perioadă de creditare în raport cu dobânda aferentă creditului”, deși acest ultim aspect nu este clar ce înseamnă în realitate și cum s-ar putea face, după cum vom vedea mai jos.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL