Industria militară a devenit cea mai importantă industrie a Uniunii Europene, însă România are foarte mult de recuperat față de cei trei mari producători: Franța, Italia și Germania. Industria armelor din țara noastră este foarte învechită, cu profituri mici, dar în următorii ani toate acestea se pot schimba cu noile investiții.
Romarm este compania de stat care produce armament și datele arată că nu reușește să profite de cererea tot mai mare de arme. În 2021, Romarm a avut o cifră de afaceri de 131 de milioane de lei, iar în 2022 a ajuns la 761 de milioane de lei. Tot în 2022, Romarm a declarat un profit net de 3,5 milioane de lei, mai mult decât dublu față de anul precedent. Totuși, cifra sa de afaceri a scăzut în 2023 la aproape 500 de milioane de lei și un profit de 1,3 milioane lei.
Cifrele de afaceri mici și profiturile aproape inexistente sunt rezultatul tendinței politicienilor de a cumpăra arme din alte țări, în loc să investească în industria națională. Unele fabrici sunt într-o stare degradată și au nevoie de lucrări esențiale de consolidare sau noi tehnologii, pentru a îmbunătăți capacitatea de producție și condițiile de muncă.
PS News vă prezintă cele 15 filiale Romarm și câți bani pierd sau câștigă acestea, într-o perioadă în care a crescut foarte mult cererea de arme.
Arsenal Reșița
Arsenal Reșița este o filială Romarm și se ocupă cu producția de tunuri de calibru mare și mijlociu. Fabrica a avut numeroase probleme financiare în ultimele 2 decenii, având activitatea suspendată mai mulți ani. Guvernul a decis să investească în retehnologizarea Arsenal Reșița, unde vor lucra circa 300 de muncitori.
Arsenal Reșița abia ajunge la o cifră de afaceri de 1 milion de lei, iar an de an înregistrează pierderi. Datoriile sale sunt mai mari decât cifra de afaceri. În 2024, doar 32 de persoane mai lucrau pentru Arsenal Reșița. Datele arată că această fabrică nu are în prezent nicio contribuție în sistemul militar al țării.
Carfil
Carfil este una dintre cele mai importante fabrici de armament, fiind responsabilă cu producția de armament și muniție la standardele NATO. În 2024, fabrica a declarat o cifră de afaceri de 214 milioane de lei și un profit net de 1,4 milioane lei. Carfil avea 467 de muncitori anul trecut.
Cifra de afaceri a fabricii a crescut foarte mult în 2024, deoarece în anul precedent era la doar 96 de milioane de lei, iar în 2021 avea o cifră de afaceri de doar 14 milioane de lei. În doar 3 ani, cifra de afaceri a companiei a crescut de 16 ori, iar datoriile înregistrate au crescut și ele de 4 ori, de la 51 de milioane în 2021, la 216 milioane în 2024.
Carfil va avea un rol esențial pentru producția de drone, deoarece această fabrică ar trebui să prezinte primele modele românești. Producția ar trebui să înceapă la Carfil, în Brașov, ceea ce va crește semnificativ cifra de afaceri. În 2025, Ministerul Economiei a investit în această fabrică 21 de milioane de euro pentru a finaliza producția de drone.
Electromecanică Ploiești
Electromecanică Ploiești este responsabilă pentru producția de rachetele anti-tanc, rachetele aer-sol, rachete AA dirijate radio, și parțial civilă, gen rachetele antigrindină. Fabrica reușește să aibă profituri mai mari decât Carfil, având o cifră de afaceri mult mai mică.
În 2024, Electromecanică Ploiești a declarat o cifră de afaceri de 39 de milioane de lei și un profit de 9 milioane. În 2023, compania a avut o cifră de afaceri de 69 de milioane de lei și un profit de 15,6 milioane, iar în 2022 a stabilit un record personal: cifră de afaceri de 75 de milioane de lei, cu un profit de doar 14,5 milioane.
Compania nu înregistrează pierderi, însă în 2024 Guvernul a decis să oprească Sistemul Antigrindină. În urma acestei decizii, peste 100 de muncitori au fost concediați. Principala activitate a fabricii era tocmai producția de rachete antigrindină.
Fabrica de pulberi Făgăraș
Fabrica de pulberi din Făgăraș a reușit să-și crească foarte mult cifra de afaceri de când a început războiul în Ucraina. Dacă în 2021 avea o cifră de afaceri de 3 milioane și înregistra pierderi de 626 de mii de lei, în 2024 a ajuns la o cifră de afaceri de 13 milioane și un profit net de 2,4 milioane lei. An de an, rezultatele sale financiare s-au îmbunătățit.
Deși a avut mai multe comenzi, după cum o arată și datele, angajații fabricii sunt nemulțumiți de salarii. În 2024, acestea au organizat un protest pentru a-și apăra drepturile salariale.
Fabrica de arme Cugir
Fabrica de arme din Cugir traversează o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic. În 2022, a înregistrat o cifră de afaceri de 83 de milioane de lei și un profit de 6,3 milioane, dar imediat, în 2023, cifra de afaceri a scăzut la 71 de milioane și a avut pierderi de 12 milioane lei. Pierderile au continuat și în 2024, când fabrica a fost pe minus cu 12,7 milioane, la o cifră de afaceri de doar 48,5 milioane lei.
Metrom
Metrom are un rol esențial, o poziție privilegiată, fiind unicul producător în România de tablă de cupru, dar rezultate financiare dezastruoase, înregistrând pierderi de milioane de lei din 2017. Metrom produce tabla de cupru, banda de cupru și bandă de alamă pentru produsele militare care o folosesc.
În 2024, Metrom a declarat o cifră de afaceri de 7 milioane de lei și pierderi de 11 milioane de lei. În 2023, cifră de afaceri de 5 milioane de lei și pierderi de 8,5 milioane. Iar lista pierderilor este lungă, având an de an pierderi de milioane de lei. Din 2005 și până în prezent, Metrom a avut un singur an cu profit: 2016. Toți ceilalți ani a înregistrat pierderi, uneori mai mari decât cifra de afaceri.
Uzina Automecanică Moreni
Un alt dezastru financiar este și la Uzina Automecanică Moreni, care pare să aibă același destin ca Metrom. Această fabrică ar trebui să producă transportatoare blindate, însă clasa politică a decis să abandoneze produsele românești și s-a concentrat pe achiziții din alte țări.
Uzina Automecanică Moreni a avut, în 2024, o cifră de afaceri de doar 18,5 milioane de lei și pierderi uriașe de 25 de milioane. În 2023, cifra de afaceri a fost de 14,8 milioane și pierderile au ajuns la 12 milioane. Din 2005 și până în prezent, uzina a avut profit doar în 4 ani, iar în restul a înregistrat pierderi foarte mari.
Cei 300 de angajați din fabrică au organizat mai multe proteste pentru a-și apăra drepturile salariale. Aceștia au acuzat că nu sunt plătiți de mai multe luni și nu sunt contracte pentru fabrică.
Pirochim Victoria
Pirochim Victoria ar trebui să ofere pulberi pentru muniție de infanterie și artilerie, dar dacă ne uităm pe datele sale financiare, pare că nu produce nimic. Cifra de afaceri din 2024 a fost de doar 54.240 de lei și a pierdut 1,2 milioane lei. Din 2013 și până în prezent, Pirochim Victoria nu a reușit niciodată să ajungă la o cifră de afaceri de jumătate de milion de lei.
Totuși, Pirochim Victoria se salvează cu o investiție de 2,5 miliarde de lei (circa 520 de milioane de euro). Banii vor fi asigurați dintr-un parteneriat între statul român și compania germană Rheinmetall. Pirochim (adică statul român) va trebui să investească 120 de milioane de euro în infrastructura fabricii. Alte 400 de milioane de euro vor fi împărțite între Rheinmetall (51%) și Pirochim (49%). Statul român va investi circa 320 de milioane de euro, iar compania germană doar 200 de milioane de euro. Pirochim Victoria ar trebui să devină una dintre cele mai importante fabrici de pulberi din UE.
Uzina Mecanică Plopeni
Această fabrică este responsabilă pentru muniție și artilerie de război, dar în ultimele 2 decenii a avut un singur an cu profit. În 2024, Uzina Mecanică Plopeni a declarat o cifră de afaceri de 83,7 milioane de lei și un profit net de 22,6 milioane lei. În toți ceilalți ani, a înregistrat pierderi uriașe.
Uzina Mecanică Plopeni este principalul producător de arme pentru Armata Română, însă datele financiare nu arată acest lucru. Această uzină ar trebui să producă muniție pentru avioanele F-16, pentru sistemele antirachetă, pentru transportatoarele și tancurile americane pe care le va cumpăra România din SUA. De asemenea, tot la această fabrică va fi produsă și muniția pentru dronele fabricate în țara noastră.
Tohan
Această fabrică produce focoase pentru rachete și muniție de artilerie, precum și muniție marină. Tohan și-a crescut foarte mult cifra de afaceri în ultimii 3 ani.
În 2022, declara o cifră de afaceri de 38,7 milioane lei și un profit de 248 de mii de lei. În 2024, a ajuns la 77 de milioane de lei și un profit de 2,6 milioane lei.

Uzina Mecanică Mija
Această fabrică oferă mai multe produse pentru uz militar, precum lovituri antitanc, lovituri explozive, grenade militare, dar și produse pentru menținerea ordinii publice, tip grenade acustice sau grenade fumigene.
Este cea mai profitabilă și de succes fabrică de armament din România, iar rezultatele sale financiare s-au îmbunătățit mult după războiul din Ucraina. În 2021, fabrica Mija declara o cifră de afaceri de 45 de milioane de lei și un profit de 3 milioane lei. În 2022, aceasta a ajuns la o cifră de afaceri de 103 milioane de lei și un profit de 29 de milioane de lei. În anii următori a continuat să crească, iar în 2024 a ajuns la 197 de milioane de lei pentru cifra de afaceri și un câștig net de 43,7 milioane de lei. Din 2005 și până în prezent, fabrica a avut doar 3 ani cu pierderi, iar în ceilalți a câștigat milioane de lei aproape în fiecare an.
Uzina Mecanică Sadu
Aceasta fabrică alternează ani buni cu ani foarte slabi. În 2022 a reușit să-și dubleze cifra de afaceri, față de anul precedent, și a avut un câștig net de 4,5 milioane de lei. În 2023 a pierdut 11,3 milioane de lei, iar în 2024 a stabilit un record negativ: pierderi de 24,6 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 33,7 milioane de lei. În ultimii 3 ani, numărul angajaților a scăzut cu aproape 150, însă compania nu a reușit să-și stabilizeze rezultatele financiare.
Această fabrică produce muniție de infanterie la standarde NATO, iar în urmă cu 2 luni a primit 800.000 de euro de la Guvern pentru demontarea muniției existente în România. Este vorba de muniția veche din depozitele MApN, care după o perioadă de ani de nefolosire este demontată.
Uzina Mecanică București
În 2024, aceasta a reușit o creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri. În 2023, UM București declara o cifră de afaceri de 19,7 milioane de lei, cu pierderi de 10,5 milioane de lei. După doar un an, a ajuns la afaceri de 214,7 milioane de lei și un profit de 4 milioane de lei. Un rol important l-a avut achiziția de transportatoare Piranha, care sunt produse în această fabrică.
Uzina Mecanică Cugir
UM Cugir, diferită de Fabrica de Arme Cugir, fabrică produse pentru uz militar, precum muniție tip NATO, pistoale, mitraliere, turn de board și încărcătoare. Este una dintre cele mai profitabile afaceri de armament, însă în ultimii ani i-au scăzut rezultatele financiare. Ultimul profit important l-a avut în 2022, când a ajuns la 36 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de 140 de milioane. În 2024, cifra de afaceri a scăzut la 115 milioane, iar profitul a fost de doar 965 de mii de lei.
În prezent, la Uzina Mecanică Cugir sunt în desfășurare mai multe investiții de modernizare, care ar trebui să mărească capacitatea de producție. În 2024, Guvernul anunța un plan de investiții de 410 milioane de lei (circa 80 de milioane de euro). În 2025, au apărut și primele investiții: una de 13 milioane de euro, care este deja în desfășurare, și o altă licitație de 54 de milioane de euro.
Uzina de produse speciale Dragomirești
Datele sale financiare au avut creșteri spectaculoase în ultimii 4 ani. În 2021, avea o cifra de afaceri de 11 milioane și pierderi de 4 milioane de lei. În 2024, a ajuns la o cifră de afaceri de 138 de milioane de lei și un profit de 14,5 milioane de lei. De asemenea, numărul angajaților aproape s-a dublat.
La această fabrică se produc arme și muniții, dar este unul dintre cei mai mari importatori de produse din Ucraina. În 2020, această fabrică trebuia să producă și măști sanitare în pandemie, dar întregul proces s-a dovedit un faliment al fostului guvern Orban.
În iunie 2025, Ministerul Economiei anunța că va fi accesat un credit de 220 de milioane de dolari pentru a construi un centru de excelență NATO la Uzina de produse speciale Dragomirești. România intră în parteneriat cu SUA pentru noi tehnologii militare.
Autor
-
View all postsMarius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









