Instituirea anului 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, adoptată de Senat

Senatul-Romaniei
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CALIN

Senatul a adoptat, marţi, în plen, propunerea legislativă privind instituirea anului 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu” pentru celebrarea acestei personalităţi.

Proiectul iniţiat de deputaţii minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ şi Silviu Vexler a întrunit 103 voturi „pentru” şi o abţinere.

„Se instituie anul 2025 că „Anul Cardinal Iuliu Hossu” pentru celebrarea vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinat în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolică cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române şi deţinutului politic Iuliu Hossu”, se arată în proiectul de lege.

Potrivit proiectului de act normativ, se vor organiza în 2025 evenimente culturale, diplomatice, artistice sau educaţionale dedicate lui Iuliu Hossu.

„Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea şi coordonarea acestora, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune pot organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestări culturale, diplomatice, artistice, educaţionale sau programe de promovare, în limita alocărilor bugetare aprobate”, mai menţionează proiectul.

Potrivit expunerii de motive, instituirea Anului „Cardinal Iuliu Hossu” este „un act de reparaţie morală şi un gest simbolic cu o puternică încărcătură morală ce va transmite un mesaj puternic tuturor partenerilor de dialog ai României şi va consolida prestigiul ţării noastre în plan internaţional”.

„Manifestările organizate (…) vor permite redescoperirea unei personalităţi care a avut un rol extraordinar de important în istoria recentă a României”, se mai arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: