Interdicție până în 2027 pentru vânzarea acțiunilor statului, adoptată în Senat

Senat
Sursă foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Cu doar o zi înaintea moțiunii de cenzură, Guvernul primește o lovitură în Senat. A fost votată interzicerea vânzării până la finalul anului 2027 a acțiunilor deținute de stat la companiile strategice. La dezbaterile din plen şi din comisiiile de specialitate, AUR a susţinut puternic iniţiativa PSD, iar PNL şi USR au făcut front comun, dar fără succes. Votul decisiv îl au deputații, potrivit TVR Info.

În plenul Senatului, taberele politice s-au așezat ca pentru o repetiție generală înainte de moțiunea de cenzură.

PSD și AUR au apărat interdicția de vânzare a acțiunilor statului, în timp ce PNL și USR au acuzat un atac la piața de capital.

Maria Gabriela Horga, senator PNL: „Această inițiativă arată foarte clar că în România a apărut un nou pol antieuropean condus de domnul Sorin Grindeanu.”

Mircea Chelaru, senator AUR: „Pe cât de mult invocați atributele voastre de proeuropeni, eu spun că prima mea grijă e de a-mi sluji națiunea mea, indiferent de condiții, de aceea suntem doar pro-români.”

Inițiativa care interzice, până la finalul anului 2027, vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii naționale a provocat discuții aprinse și în comisiile de specialitate din Senat.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: