Iohannis, la Budapesta: România poate să devină un partener și un furnizor relevant de energie pentru Ungaria

klaus iohannis
Sursa foto: Inquam / George Calin

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat la Budapesta că țara noastră ar putea deveni un furnizor de energie pentru Ungaria. „Ungaria, și România, și toată Europa vrea să se decupleze de resursele rusești”, spune șeful statului.

 

Întrebat despre cooperarea energetică dintre România și Ungaria, Klaus Iohannis spune că „suntem într-o etapă nouă” în care țările europene au „ambiția” să se îndrepte către surse regenerabile de energie, însă până atunci economiile statelor membre trebuie să se dezvolte și pentru asta e nevoie de resurse „de tranziție”.

„Noi toți suntem într-o etapă nouă, importantă și definitorie pentru economia europeană. Dorim să mergem spre o economie verde, care se bazează în principal pe resurse energetice regenerabile. Și avem ambiția, este o decizie a Consiliului European, ca până în anul 2050 să avem o economie neutră din punct de vedere al emisiilor. Acest lucru este posibil dacă trecem economiile noastre pe resurse regenerabile, dar până atunci economiile noastre trebuie nu doar să supraviețuiască, ci și să se dezvolte și să crească, și atunci cu toții avem nevoie de resurse pentru tranziție”, spune președintele.

Klaus Iohannis spune că se așteaptă ca „în viitorul destul de apropiat” gazele din Marea Neagră să fie exploatate. „Pentru România, chiar dacă avem o proporție mare deja de regenerabile, sursele energetice de tranziție sunt gazul natural și energia nucleară, pe care le folosim, și pe unele, și pe altele. România dispune de resurse de gaz natural pe teritoriul terestru, dar în ultima vreme s-au găsit resurse importante și în zona apelor teritoriale, zona coastei. O investiție acolo este planificată de o asociere între două companii, una europeană și una românească. Nu vreau să le nominalizez, dar se progresează și ne așteptăm ca în viitorul destul de apropiat această resursă să poată fi exploatată”, a declarat acesta.

 

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL