ÎPS Teodosie, filmat în timp ce accepta să dea unui om de afaceri un comision din suma pe care acesta promitea că i-o va obține de la stat pentru construirea unei biserici, nu a reușit să obțină restituirea la Parchet a dosarului în care este acuzat de cumpărare de influență, contestația depusă de avocații săi urmând să se judece la Înalta Curte săptămâna viitoare.
Avocații săi au susținut că filmarea a fost făcută „din răzbunare”, potrivit Libertatea, însă nu au reușit să îi convingă pe magistrații Curții de Apel Constanța.
„Modul ocult în care a acționat”
Pe 15 ianuarie 2025, la Înalta Curte, se va judeca o contestație a înaltului prelat împotriva hotărârii Curții de Apel Constanța, care pe data de 14 noiembrie 2024 a confirmat legalitatea rechizitoriului și a decis începerea judecății în dosarul deschis pentru cumpărare de influență.
Apărarea a invocat „constatarea nelegalității trimiterii în judecată (a lui Teodosie Petrescu – n.r.) pe baza unei singure probe care constă în depoziția unui colaborator sub acoperire. Constatarea greșitei clasări a cauzei cu privire la martorul denunțător instigator (Leașcu Petrică – n.r.). Inculpatul (Ilie Petre – n.r.) a susținut că numitul (Leașcu Petrică – n.r.), prin modul ocult în care a acționat, poate fi asimilat unei persoane care a acționat pentru organul de urmărire penală, provocându-i pe cei doi inculpați să săvârșească o faptă ilicită”, relatează sursa citată, care a consultat hotărârea instanței de fond, pronunțată pe 14 noiembrie.
Amintim că IPS Teodosie a fost trimis în judecată de DNA în mai 2024 pentru cumpărare de influență, după ce a fost filmat când i-a promis omului de afaceri Petrică Leașcu suma de 160.000 de lei, adică 20% din suma de 800.000 lei pe care acesta ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopie.
Întreaga anchetă din dosarul „Mană Cerească” a început după ce jurnaliștii de la Recorder l-au înregistrat pe arhiepiscop negociind cu Leașcu finanțări de la Secretariatul pentru Culte.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă; P.I., consilier în cadrul Arhiepiscopiei, pentru complicitate.”, informa un comunicat al DNA.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News