Cancelarul Germaniei afirmă că se opune unei încetări ”imediate” a focului în Gaza

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat duminică, la o dezbatere organizată de cotidianul regional german Heilbronner Stimme, că se opune unei încetări „imediate” a focului în Fâşia Gaza, în condiţiile în care apelurile pentru o astfel de încetare a focului au crescut în întreaga lume în urma bombardamentelor armatei israeliene.

”Recunosc cu sinceritate că nu cred că apelurile la o încetare imediată a focului sau la o pauză lungă – care ar echivala aproape cu acelaşi lucru – sunt corecte, deoarece acest lucru ar însemna în cele din urmă că Israelul dă şansa Hamas să se refacă şi să obţină noi rachete”, a spus Olaf Scholz, citat de France Presse.

Cu toate acestea, el a făcut apel la „pauze umanitare”.

La cinci săptămâni de la începutul războiului declanşat de atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, apelurile la încetarea focului în Fâşia Gaza, care este bombardată de Israel, continuă să crească.

Opunându-se acestora, cancelarul german se opune dorinţei multor ţări arabe şi a preşedintelui turc, pe care îl va primi săptămâna viitoare la Berlin.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL