ISU Vâlcea: incendiul izbucnit ieri pe platforma Oltchim, încă nestins. Mai sunt 6 focare care ard
Pompierii militari au anunţat, sâmbătă, ca intervin în continuare pentru stingerea incendiului izbucnit, vineri dimineaţa, la un depozit de sortare a deşeurilor de pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea.
ISU Vâlcea: incendiul izbucnit ieri pe platforma Oltchim, încă nestins. Mai sunt 6 focare care ard
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, în prezent sunt şase focare, la faţa locului fiind şapte pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu o autospecială pentru munca operativă.
Reprezentaţii ISU Vâlcea au precizat că arderea este fără flacără şi că nu există în acest moment pericolul ca incendiul să se extindă.
Pompierii intervin în zonă de mai bine de 24 de ore, după ce o grămadă de gunoi, înaltă de 20 de metri, din curtea unui depozit de sortare a deşeurilor nepericuloase a luat foc, conform Agerpres.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News