Jens Stoltenberg declară că o alianţă a puterilor autoritare acţionează împotriva democraţiilor

Jens Stoltenberg
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că o „alianţă a puterilor autoritare” acţionează din ce în ce mai strâns împotriva democraţiilor occidentale şi a avertizat că lumea a devenit mai „imprevizibilă”, informează EFE.

Într-un interviu acordat postului britanic BBC care va fi difuzat duminică, dar din care au fost date publicităţii sâmbătă câteva fragmente, Stoltenberg a remarcat că Rusia, Iranul, China şi Coreea de Nord sunt din ce în ce mai aliniate şi se susţin reciproc. El a adăugat că lumea este acum „mult mai periculoasă, mult mai imprevizibilă” şi „mult mai violentă”.

„China susţine economia de război a Rusiei, furnizând piese cheie industriei de apărare şi, în schimb, Moscova îşi ipotechează viitorul Beijingului”, a subliniat el.

Rusia furnizează tehnologie Iranului şi Coreei de Nord în schimbul muniţiilor şi echipamentelor militare, aşa că NATO trebuie să lucreze cu alte ţări dincolo de geografia sa – cum ar fi Japonia şi Coreea de Sud – pentru „a face faţă acestei alianţe mai solide a puterilor autoritare”, a explicat secretarul general al alianţei nord-atlantice.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL