Jocurile Olimpice de la Rio: Cătălina Ponor s-a calificat în finala la bârnă

Jocurile Olimpice de la Rio: Cătălina Ponor s-a calificat în finala la bârnă.

Astfel, Cătălina Ponor s-a calificat în finală la bârnă, dar a ratat calificarea la sol. Cătălina Ponor a avut un exerciţiu foarte bun la bârnă în calificări şi se află printre marile favorite la cucerirea unei medalii olimpice în finala acestei probe.

Gimnasta din România a fost notată cu 14.900, unul dintre cele mai bune punctaje din concurs, informează Romaniatv.net

La sol, Cătălina Ponor a prezentat un exerciţiu de siguranţă, primind nota 14.200, care nu i-a permis şansa de a se califica în finala aparatului.

Robert Glinţă a reuşit o calificare de senzaţie în finala olimpică de la 100 m spate.

Înotătorul român a concurat în cea de a doua semifinală, pe care a încheiat-o pe locul 4, cu 53,34 secunde (record naţional). Rezultatul i-a adus o prezenţă între primii opt sportivi la această probă, care are finala programată mâine. La numai 19 ani, Glinţă este cel mai tânăr dintre cei opt finalişti.

Robert Glinţă: ”Calificarea în finală înseamnă pentru mine enorm de mult. Este mai mult decât ce m-am aşteptat eu la prima mea participare la Jocurile Olimpice. Eu am sperat la cel puţin o semifinală, dar a fost mai mult. Mi-am îmbunătăţit recordul naţional, care era tot al meu. Cu gândul acesta am venit aici, să-mi îmbunătăţesc propriile performanţe, am reuşit să fac asta şi sunt extrem de mulţumit. Sunt între printre opt din lume. La finală putem spera la o îmbuntăţire a timpului din semifinală şi o clasare cât mai bună”.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: