Prefectul județului Satu Mare a anunțat anularea a sute de dosare de handicap, în urma unor controale realizate împreună cu mai multe instituții, măsură care ar urma să genereze economii semnificative la bugetul de stat. Potrivit autorităților, reducerea cheltuielilor se ridică la peste 9,3 milioane de lei anual.
Altfatter Tamas, prefect UDMR de Satu Mare, a precizat că, în ultima parte a anului 2025, au fost verificate 1.103 dosare de încadrare în grad de handicap, dintre care 432 au fost anulate. Printre beneficiarii care au pierdut drepturile se află și persoane încadrate anterior în grad de handicap grav, inclusiv cele care beneficiau de asistent personal.
„În ultima parte a anului 2025, la nivelul judeţului Satu Mare au fost reanalizate în cadrul unei acţiuni comune de verificare cu alte instituţii un număr de 1103 dosare de încadrare în grad de handicap, peste 432 de dosare fiind anulate.
Dintre tipurile de dosare, cele mai multe reîncadrate sau anulate sunt cele care privesc indemnizaţia pentru handicap grav cu asistent personal (205 anulate din 551), handicap accentuat (169 anulate din 410) şi handicap grav fără asistent personal (26 din 76).
Trebuie menţionat că aceste scăderi se datorează în primul rând reevaluării documentelor medicale din dosarele beneficiarilor, dar există şi situaţii de deces, precum şi cazuri în care drepturile au fost suspendate din cauza neprezentării la convocarea pentru reevaluare”, a transmis Prefectura Satu Mare.
Potrivit calculelor făcute de autorități, economia la bugetul de stat este de aproximativ 780.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă peste 9,3 milioane de lei anual.
„Având în vedere cuantumul lunar total al drepturilor (3302 lei pentru handicap grav cu însoţitor, 728 lei pentru handicap grav fără însoţitor, 496 lei pentru handicap accentuat şi 80 lei pentru handicap mediu), rezultă că economia lunară la bugetul de stat este de 781.902 lei, respectiv 9.382.824 lei anual”, se mai arată în informarea oficială.
Prefectul Altfatter Tamas a subliniat că procesul de reverificare a dosarelor va continua și în perioada următoare.
„Economia anuală de peste 9,3 milioane de lei nu reprezintă doar o cifră, ci resurse care trebuie direcţionate cu integritate către cei aflaţi în nevoie critică. Corectitudinea în evaluarea documentelor medicale elimină abuzurile şi ne permite să oferim sprijin sustenabil şi demn celor care depind de acest ajutor pentru traiul de zi cu zi.
Respectul pentru lege şi transparenţa în utilizarea fondurilor de stat sunt singurele garanţii că sistemul de protecţie socială rămâne echitabil. Nu putem accepta ca resursele comunităţii să fie irosite, în timp ce datoria noastră morală şi legală este să ne asigurăm că niciun cetăţean îndreptăţit nu este lăsat în urmă din cauza unui sistem nefuncţional”, a declarat prefectul.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







