Klaus Iohannis: Este esenţial ca legislaţia naţională să faciliteze o tranziţie verde ordonată, dar şi echitabilă

Klaus Iohannis, în Parlamentul European, sursa: Inquam Photos / Octav Ganea
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că pentru a dezvolta cele mai bune politici şi legislaţie privind protecţia mediului, este vital să existe dialog şi colaborare între instituţiile publice, societatea civilă, mediul economic şi sectorul academic şi de cercetare. Văd necesar un angajament comun al întregii societăţi, reflectat într-un pact naţional care să facă din protecţia mediului o prioritate naţională”, a spus preşedintele, arătând că este esenţial ca legislaţia naţională să faciliteze o tranziţie verde ordonată, dar şi echitabilă iar Parlamentul României are o responsabilitate majoră în acest sens.

”În ultimii ani, ne-a fost testată capacitatea de adaptare, solidaritatea şi rezilienţa în faţa unor multiple provocări, de la pandemia de COVID-19 la războiul din Ucraina, cu toate consecinţele lor socio-economice. În acest context complicat, nu trebuie să neglijăm protecţia mediului înconjurător, de care depind calitatea vieţii, sănătatea şi siguranţa noastră”, a transmis preşedintele, în cadrul evenimentului „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”.

Şeful statului a arătat că astăzi, când marcăm Ziua Mondială a Organizaţiilor Neguvernamentale, vrea să mulţumească tuturor celor care se implică constant în găsirea şi implementarea de soluţii la crizele multiple prin care trecem.

”În efortul naţional de protejare a mediului, instituţiile statului au nevoie de parteneri pe care i-au găsit deseori în rândul societăţii civile. În ultimii ani, am participat la acţiuni de mediu împreună, mi-aţi scris pentru a-mi prezenta proiecte de succes sau pentru a-mi semnala probleme de mediu. Mulţi dintre dumneavoastră aţi participat la grupurile de lucru ale Administraţiei Prezidenţiale, pe teme precum educaţia pentru mediu, schimbările climatice şi tranziţia verde echitabilă, generând astfel soluţii la probleme presante. Sunt exemple clare de implicare şi dedicare din partea dumneavoastră, pentru care vă mulţumesc”, a spus preşedintele.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL