Macron condamnă „amenințările tarifare inacceptabile” ale SUA în contextul disputei privind Groenlanda

Emmanuel Macron
Sursă foto: European Council

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus sâmbătă că tarifele vamale lansate de președintele american Donald Trump în contextul Groenlandei sunt „inacceptabile” și nu își au locul în relațiile internaționale, subliniind că Europa va răspunde unitar și coordonat dacă acestea vor fi confirmate.

Într-un comentariu pe platforma X, Macron a reafirmat atașamentul Franței față de suveranitatea și independența statelor, atât în Europa, cât și la nivel global. Principii care, potrivit acestuia, stau la baza politicii externe franceze și a angajamentului față de Organizația Națiunilor Unite și Carta ONU.

„Nicio intimidare și nicio amenințare nu ne va influența, nici în Ucraina, nici în Groenlanda, nici în altă parte a lumii”, a transmis liderul de la Paris.

„Amenințările tarifare sunt inacceptabile și nu își au locul într-un asemenea context. Europenii vor răspunde într-o manieră unitară și coordonată, dacă acestea vor fi confirmate. Vom ști să apărăm suveranitatea europeană”, a subliniat președintele Franței.

Macron a mai anunțat că va discuta acest subiect cu partenerii europeni, în vederea stabilirii unei poziții comune.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: