Prioritatea strategică acordată de România regiunii Mării Negre, subliniată de Odobescu la Forumul din Antalya

Sursa foto: Facebook

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a subliniat, sâmbătă, în cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, prioritatea strategică acordată de România regiunii Mării Negre, atât sub aspectul securităţii, cât şi al dezvoltării economice şi conectivităţii.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, Luminiţa Odobescu a participat, sâmbătă, la Forumul Diplomatic de la Antalya, în calitate de vorbitor principal în cadrul panelului „Marea Neagră: o nouă versiune 2.0 de responsabilitate regională?”.

Ceilalţi vorbitori în cadrul panelului au fost ministrul adjunct de externe al Turciei, Mehmet Kemal Bozay, ministrul adjunct al afacerilor externe din Ucraina, Mikola Tochytski, şi secretarul general al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, Lazăr Comănescu, menţionează sursa citată.

„În cadrul dezbaterilor, ministrul Luminiţa Odobescu a subliniat prioritatea strategică acordată de România regiunii Mării Negre, atât sub aspectul securităţii, cât şi al dezvoltării economice şi conectivităţii. A evidenţiat angajamentul României în planul cooperării regionale, alături de statele membre NATO, UE şi de partenerii regionali care împărtăşesc aceleaşi valori. Ministrul român a menţionat importanţa consolidării posturii NATO de apărare şi descurajare în regiunea Mării Negre, în paralel cu aprofundarea dimensiunii dezvoltării economice. În acest sens, a punctat necesitatea dezvoltării proiectelor conectivitate, energie, infrastructură, în paralel cu aprofundarea iniţiativelor Uniunii Europene în materie, precum Sinergia Mării Negre şi Agenda Maritimă Comună”, transmite MAE.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: