Marcel Boloș: Bugetul pentru Educație va fi cu 57% mai mare în 2024. Un buget „ambițios” este alocat și la Sănătate

Marcel Boloș
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Bugetul Educaţiei pentru 2024 va fi unul extrem de consistent, cu aproape 57% mai mare faţă de cel alocat pentru acest an, având în vedere investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, împreună cu investiţiile care vin din Politica de Coeziune, plus creşterile salariale care s-au acordat deja încă din iulie 2023, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la o conferinţă de presă. De asemenea, un buget consistent este alocat şi Sănătăţii, prin PNRR şi Programul Operaţional de Sănătate, domeniu în care se vor face numeroase investiții. Boloș a mai explicat, de altfel, că anul viitor este unul orientat pe investiţii.

„A avut loc o primă discuţie în Coaliţie despre bugetul pentru anul 2024 şi au fost enunţate primele cinci principii care vor sta la baza acestuia. Întâi de toate, bugetul este orientat pe investiţii, cu investiţiile importante pe care le realizăm în acest an din fonduri europene şi eforturile pe care le facem pentru ca investiţiile din fondurile europene să fie prioritare şi să poată fi duse la bun sfârşit, aşa cum sunt prevăzute în regulile Comisiei Europene”, a afirmat Boloş, la conferinţa „Bugetul şi finanţarea României în 2024: la ce să se aştepte economia?”, organizată de Curs de Guvernare.

România va continua absorbția banilor europeni

El a precizat că în 2024 se porneşte la drum cu un portofoliu de proiecte care va asigura şi o continuare a absorbţiei, dar şi cu un buget consistent alocat în continuare investiţiilor.

„Pot să vă spun că bugetul orientativ pentru investiţii în anul 2024 este peste cel alocat în prezent. Să nu uităm că, în prezent, peste 110 miliarde au fost alocate în buget pentru investiţii, respectiv un procent de 7,2% din PIB şi, în felul acesta, politica investiţională pentru anul 2024 are ca prioritate fondurile europene, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi resursele alocate din bugetul de stat pentru ceea ce înseamnă programul Anghel Saligny, un program care, în esenţă, este axat pe infrastructură, mai ales de drumuri, apă, canalizare şi racordare la gaz în mediul rural”, a adăugat ministrul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: