Ministerul Educaţiei, după ce Ligia Deca a fost acuzată că pregăteşte tunuri imobiliare

Ministerul Educației
Sursa foto: Facebook / Ministerul Educației

Ministerul Educaţiei afirmă, luni seară, după ce un senator USR a acuzat-o pe Ligia Deca că pregăteşte tunuri imobiliare, că modificările propuse la Legea Legii învăţământului superior au în vedere utilizarea terenurilor statului pentru implementarea unor proiecte din fonduri europene. Potrivit ministerului, dreptul de superficie constituit pe domeniul public s-ar acorda unei instituţii de stat, fără schimbarea destinaţiei şi nici a titularului dreptului de proprietate.

Ministerul Educaţiei a transmis, luni seară, precizări cu privire la propunerile de modificare şi completare a prevederilor art. 152 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit instituţiei, modificările au avut în vedere următoarele:

– priorităţile strategice naţionale determinate atât de implementarea volumului de investiţii alocate din fonduri europene prin Politica de coeziune 2021 – 2027 pentru infrastructura educaţională, cât şi de implementarea prin PNRR a proiectelor de investiţii publice în infrastructura de educaţie;

– situaţia unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului român şi în administrarea unor entităţi publice ale statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale ce pot fi utilizate pentru a implementa proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile care pot contribui pe termen lung la dezvoltarea învăţământului superior şi la îmbunătăţirea condiţiilor de cazare pentru studenţi;

– evitarea riscului de suspendare a fondurilor alocate prin PNRR şi prin Politica de coeziune 2021 – 2027 pentru instituţiile de învăţământ superior;

– sprijinirea procesului de gestionare eficientă a patrimoniului aflat în proprietatea statului român,

– solicitarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti care doreşte să implementeze mai multe proiecte finanţate din fonduri nerambursabile având ca obiect dezvoltarea infrastructurii proprii.

”Important de precizat este faptul că dreptul de superficie constituit pe domeniul public s-ar acorda unei instituţii de învăţământ superior de stat, pentru uz public, fără schimbarea destinaţiei şi nici a titularului dreptului de proprietate”, au transmis oficialii Ministerului Educaţiei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL