Ministerul Finanţelor propune extinderea perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru cei care nu folosesc e-Factura

Ministerul Finanţelor propune extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru cei care nu folosesc e-Factura, iar ministrul Marcel Boloş anunţă că propunerea va fi adoptată în următoarea şedinţă de Guvern. ”Nu am exclus că va fi nevoie de îmbunătăţiri, tocmai de aceea ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback”, a transmis ministrul.

”Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă şi transparentă cu antreprenorii. Nu am exclus că va fi nevoie de îmbunătăţiri, tocmai de aceea ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback. Dovadă că reprezentanţii mediului de afaceri au participat la şedinţele noastre şi au venit cu propuneri valoroase, care s-au şi implementat de-a lungul timpului. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul. Am pus astăzi în consultare actul normativ care reglementează acest aspect, pentru a fi adoptat în următoarea şedinţă de Guvern”, a transmis, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Potrivit acestuia, cei care nu ţin cont de termenul-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, vor fi sancţionaţi de la 1 iunie 2024.

”Este o prelungire solicitată de mediul de afaceri, pentru a permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor. Cu această ocazie, ţin să îi încurajez pe toţi cei care nu utilizează e-Factura să profite de timpul suplimentar pentru a se adapta la noile reglementări, care au intrat în vigoare încă de la 1 ianuarie”, a mai transmis Boloş.

Acesta precizează că s-au trimis îndrumări în SPV care cuprind paşii de făcut pentru utilizarea sistemului către toţi cei care nu au raportat facturi până acum.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: