Programul „Rabla pentru sobe”, lansat în dezbatere publică

soba lemn
Sursă foto: Facebook

Bugetul propus pentru programul-pilot „Rabla pentru sobe” este de 500 milioane lei.

Locuitorii comunelor din zonele montane vor putea cere bani de la stat pentru achiziţionarea unor sisteme de încălzire eficiente, care să funcţioneze pe bază de lemne de foc sau peleţi. Este vorba despre programul „Rabla pentru sobe”, prin care fiecare solicitant va primi 10.000 lei, potrivit unui document pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului.

Specialiştii susţin însă că programul este inadecvat pentru consumatorii vulnerabili şi că în mediul rural, unde casele sunt vechi şi pierd energie, oamenilor le-ar fi suficiente sobe mici, nu mari, cum îi obligă legea să achiziţioneze. În plus, mulţi nu au acte de proprietate şi nu vor putea accesa programul – spune preşedintele Asociaţiei „Energia Inteligentă”, Dumitru Chisăliţă.

Dumitru Chisăliţă: Discutăm de o sobă dependentă de tipul combustibilului. Ajung într-o situaţie paradoxală, că dau câteva mii de lei pe o sobă cu randament de 80%, bagă lemn ud şi ajung tot la un randament de 40%, ca vechea sobă. Or, dacă vreau într-adevăr să reduc consumul de lemne, vreau să poluez mai puţin, în primul rând trebuie să reduc pierderile. O direcţie de genul acesta ar putea să fie, într-adevăr, folosirea de biomasă şi peleţi uscaţi, care pot să creeze randamente mari.

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu Adrian Neculaescu, a declarat pentru Radio România Târgu Mureş că proiectul poate fi modificat în urma propunerilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: