Ministrul Mircea Fechet – candidatul PNL pentru preşedinţia CJ Bacău

Mircea Fechet
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a fost votat, sâmbătă, de Colegiul Director al PNL Bacău, candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, informează un comunicat transmis AGERPRES de conducerea filialei liberale.

„Datoria faţă de comunitatea locală din care provin şi respectul pe care îl am faţă de băcăuanii din judeţ sunt mai presus de orice. Da, ştiu că munca mea la Ministerul Mediului a însemnat importante reuşite la nivel naţional, iar realizările sunt un exemplu la nivel european, dar rădăcinile mele sunt în comuna Traian şi pentru mine aici e acasă, nu m-am născut nici la Bruxelles, nici la New York. Mi-am petrecut mai mult de jumătate din viaţă în Partidul Naţional Liberal şi aceasta este a doua mea familie”, a declarat Mircea Fechet, potrivit comunicatului.

Liderul PNL Bacău a precizat că sub conducerea social-democrată Consiliul Judeţean Bacău a devenit o instituţie „anchilozată, măcinată de războaie interne, un exemplu nefericit de ratări în materie de proiecte”.

Mircea Fechet a adăugat că va fi un preşedinte al CJ care nu va împărţi judeţul după culori politice, ci unul care va avea uşa deschisă pentru toţi şi care va răspunde doar la nevoile comunităţii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: