Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a vizitat, duminică, de 8 Martie, Maternitatea şi Secţia de Neonatologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, afirmând că a dorit să fie ”acolo unde viaţa începe şi unde grija pentru oameni este reală”. El a oferit flori, atât pacientelor internate, cât şi doamnelor din personalul medical. ”Ştiu foarte bine că o floare nu face primăvară”, afirmă ministrul, arătându-se conştient că sistemul de sănătate nu este perfect, dar crede că ”putem consolida sistemul de sănătate din România, pas cu pas”.
”Astăzi, de Ziua Internaţională a Femeii, am ales să nu transmit doar un mesaj de la distanţă. Am vrut să fiu acolo unde viaţa începe şi unde grija pentru oameni este reală, în fiecare minut. Am mers la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la maternitate şi neonatologie – locul în care se naşte viaţa, unde speranţa, emoţia şi responsabilitatea se întâlnesc în fiecare zi. Am oferit o floare, în semn de respect şi apreciere, atât pacientelor internate, cât şi doamnelor din personalul medical care erau astăzi de gardă şi aveau grijă de ele”, a scris, duminică după-amiază, pe Facebook, Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătăţii afirmă că a fost un gest simplu pe care l-a făcut cu drag, pentru a transmite ”un mesaj clar pentru întregul sistem de sănătate: empatia, respectul şi umanitatea sunt la fel de importante ca orice protocol medical sau ordin de ministru”.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











