Liderii partidelor din Coaliție se reunesc luni pentru a negocia împărțirea resurselor bugetare limitate, în contextul unui conflict politic legat de pachetul de măsuri pentru relansarea economică. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a avertizat pe premierul Ilie Bolojan că social-democrații nu vor susține nici bugetul de stat, nici al treilea pachet de măsuri fiscale, în absența unor garanții clare pentru măsurile sociale.
UPDATE Liderii Coaliției s-au înțeles pe cele două ordonanțe de urgență, cea privind măsurile de relansare economică și pe reformele din administrația locală și cea centrală, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN. Marți la prânz va avea loc ședința Consiliul Economic și Social pentru avizarea lor, iar seara a fost programată o ședință extraordinată de Guvern pentru adoptarea lor.
Știrea initială Premierul a declarat că este dispus să accepte propunerile PSD, cu condiția ca miniștrii să identifice surse de finanțare care să permită respectarea țintei de deficit negociate cu Comisia Europeană. Potrivit unor surse politice citate de Antena 3 CNN, blocajul privind programul de relansare economică ar fi generat de ministrul Economiei, Irineu Darău, care ar fi solicitat ca o parte din proiecte să fie gestionate direct de ministerul său. Sursele afirmă că divergențele nu vizează conținutul măsurilor, ci controlul asupra implementării lor. Dacă disputa va fi rezolvată luni, Guvernul ar putea convoca marți o ședință extraordinară pentru adoptarea a două ordonanțe.
Negocieri tensionate în Coaliție
Discuțiile se anunță tensionate, după ce Sorin Grindeanu a stabilit mai multe „linii roșii” pentru susținerea bugetului. PSD condiționează votul de includerea unui pachet de solidaritate socială, de asigurarea finanțării administrațiilor locale și de continuarea proiectelor de infrastructură, în special a autostrăzilor.
Printre cererile PSD se află menținerea alocărilor bugetare pentru primării la nivelul anului precedent, exceptarea angajaților din educație, sănătate, ordine publică și apărare de la reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în 2026, acordarea de ajutoare punctuale pentru pensionarii cu venituri mici și sprijin pentru categoriile vulnerabile. Social-democrații solicită, de asemenea, eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului și pentru veteranii de război.
Tot în cadrul reuniunii de luni vor fi discutate și măsurile propuse de PSD pentru stimularea economiei. Social-democrații cer scheme de ajutor de stat pentru industrii strategice, precum resursele minerale, materiile prime critice, cercetarea-dezvoltarea și industria de apărare, precum și facilități fiscale pentru mediul de afaceri, inclusiv credite fiscale și deduceri din impozitul pe profit pentru microîntreprinderi.
Premierul Bolojan a reiterat că susține aceste inițiative doar dacă sunt însoțite de surse clare de finanțare, pentru a menține deficitul bugetar la nivelul convenit cu Comisia Europeană, de 6,2% din PIB.
Întârzieri în calendarul bugetar
Surse politice susțin că proiectul de buget nu va fi pus în transparență publică până miercuri și că este puțin probabil să ajungă în Parlament săptămâna viitoare. Vineri, PSD a cerut PNL și USR să înceteze disputele privind controlul fondurilor pentru programul de relansare economică, pe care îl consideră principala reformă a actualei coaliții.
Social-democrații acuză întârzieri nejustificate în avizarea programului de către Ministerul Economiei și afirmă că amânările au contribuit la accentuarea declinului economic generat de politicile de austeritate adoptate anul trecut.
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent că pachetele pentru administrație și relansare economică trebuie adoptate înainte de definitivarea bugetului, dar a subliniat că procedura necesită avize interministeriale și vot în Consiliul Economic și Social, ceea ce implică un termen suplimentar de câteva zile.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










