Nicolae Ciucă: Reafirmăm angajamentul nostru, al PNL, de promovare a politicilor menite să sprijine seniorii României

Nicolae Ciucă a reafirmat angajamentul PNL de susţinere şi promovare a politicilor menite să sprijine seniorii României, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. „Să nu neglijăm, aşadar, să veghem la binele părinţilor şi bunicilor noştri şi să le fim alături, îngrijindu-i cu blândeţea şi căldura pe care şi noi am primit-o, în timp, din partea dumnealor”, a mai spus liderul liberalilor.

„Celebrăm astăzi Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, un prilej pentru recunoştinţă şi gânduri bune, de sănătate, linişte şi putere, către generaţiile care au clădit România modernă. Un bun prilej, totodată, pentru reafirmarea angajamentului nostru, al Partidului Naţional Liberal, de susţinere şi promovare a politicilor menite să sprijine seniorii României. Suntem cei care au făcut posibilă creşterea veniturilor pensionarilor, în timpul a trei guvernări consecutive, redându-le drepturile şi demnitatea în aceste vremuri dificile. Ştim că mai sunt multe de făcut, însă lucrăm continuu pentru acces la servicii publice de calitate şi o infrastructură modernă. Iniţiem proiecte din fonduri europene pentru creşterea generală a calităţii vieţii. Pentru că suntem conştienţi că o Românie dezvoltată e o Românie care îşi respectă şi sprijină vârstnicii”, a scris Nicolae Ciucă, duminică pe Facebook.
Liderul PNL a adăugat că persoanele vârstnice nu trebuie neglijate.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL