Moment istoric pentru comerțul global. Uniunea Europeană finalizează astăzi acordul cu Mercosur, după un sfert de secol de discuții. Astfel se creează una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu impact pentru 700 de milioane de locuitori. Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European, a explicat la Digi24 că efectele acordului se vor vedea abia în anii următori.
„Efectele le vom vedea în anii următori. Există această aplicare provizorie, vă reamintesc că Parlamentul European nu și-a dat încă votul. Vom avea un vot despre legatitatea acestui acord săptămâna viitoare și încă unul despre acord. Efectele nu se vor vedea imediat se vor vedea în ani”, a explicat Nicu Ștefănuță la Digi24.
Vicepreședintele Parlamentului European susține că vor exista segmente afectate de acordul Mercosur, însă precizează că există și frâne de urgență.
Citește mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








