Preşedintele Nicuşor Dan se află într-o vizită oficială în Franţa, unde are mai multe întâlniri importante la Paris, inclusiv cu președintele Emmanuel Macron şi primarul Parisului, Anne Hidalgo.
UPDATE 17.00 Nicușor Dan face declarații despre vizita din Franța.
„Vizită oficială în Franța, cu mai multe obiective, evident cea mai importantă întâlnire cu președintele Franței.
Relațiile dintre România și Franța nu sunt relații bilaterale normale, avem o lungă istorie și un viitor așezat.
Am vorbit evident de securitate, Franța este parte importantă din sistemul de securitate al României. Am discutat de Marea Neagră, un obiectiv important al României.
Am vorbit de industria de apărare, în contextul SAFE. Avem deja investiții franceze în industria românească de apărare, cum ar fi IAR Ghimbav.
Suntem deja la a treia etapă. Am avut o etapă în care cumpăram și nu ceream nimic, după care ceream ca o parte din producție să fie în România, iar acum cu programul SAFE vrem ca investițiile pe care le aduce să se transforme în investiții permanente, care nu doar să satisfacă comenzile armatei ci chiar să fie companii care să exporte și să fie viabile și după ce se întrerupe comanda României.”
UPDATE 16.15 Nicușor Dan a transmis pe X detalii despre întâlnirea pe care a avut-o marți cu primarul Parisului, Anne Hidalgo. El a afirmat că a fost „o excelentă întrevedere”, în cadrul căreia au discutat despre proiectele româno-franceze și sprijinul pentru comunitatea românească din capitala Franței.
„Am avut o excelentă întrevedere cu Primarul Parisului, Anne Hidalgo, cu care am discutat despre numeroasele proiecte româno-franceze de cooperare în domeniul economiei, al educației. Am evocat desigur și teme care privesc comunitatea românească din capitala Franței”, a transmis Nicușor Dan.
El a subliniat legăturile istorice dintre cele două capitale, precizând că „Bucureștiul și Parisul sunt asociate prin numeroase legături culturale și istorice, prin arhitectură și artă. Astăzi ne dorim să orientăm cooperarea noastră către viitor, prin economie, educație și tehnologii avansate, pentru a găsi soluții la provocările de dezvoltare a marilor orașe”.
Șeful statului a mai spus că ambele părți au căzut de acord asupra rolului comunității românești din Franța, care contribuie la consolidarea relației bilaterale.
„Am fost amândoi de acord că românii care trăiesc în Paris au un rol important, de catalizator al cooperării româno-franceze. Am convenit că e important să le oferim susținere pentru a încuraja astfel dezvoltarea legăturilor dintre țările noastre”, a afirmat acesta.
Nicușor Dan a menționat și inaugurarea aleii „Nicolae Titulescu” din Parcul Monceau, un nou spațiu memorial dedicat prezenței românești în Paris.
Update 14:20 Președintele României a ajuns la Palatul Élysée unde a fost întâmpinat de garda de onoare și de omologul său francez.
Nicușor Dan urmează să aibă un dejun de lucru cu Emmanuel Macron.

Update 12:45 Președintele s-a întâlnit cu primarul Parisului, Anne Hidalgo.
Nicuşor Dan, aflat într-o vizită de lucru în Franţa, s-a întâlnit marţi cu primarul Parisului, Anne Hidalgo. Din delegaţia care îl însoţeşte pe şeful statului la întâlnirea cu Hidalgo face parte şi primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR.
Știrea inițială – Preşedintele Nicuşor Dan se află într-o vizită oficială în Franţa în aceste zile. Marţi, președintele are pe agendă mai multe întâlniri importante la Paris.
De la ora 09:30, Nicuşor Dan are o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului economic francez, în cadrul unui eveniment organizat de Mişcarea Întreprinderilor din Franţa, Medef. La ora 12:30 el se întâlneşte cu primarul Parisului, Anne Hidalgo, iar de la ora 13:30 ia parte la inaugurarea aleii „Nicolae Titulescu” în Parcul Monceau din Paris.
Programul include şi o întrevedere la Palatul Élysée. La ora 14:00, Nicuşor Dan se întâlnește cu preşedintele Franței, Emmanuel Macron. Mai târziu, la ora 17:50, președintele ajunge la fabrica Thales pentru o vizită oficială.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









