Niveluri de dioxid de azot de 5 ori peste limita OMS în București. Care este zona cea mai poluată din Capitală

Sursa: Octav Ganea

Zona Calea Victoriei/Cercul Militar a înregistrat cele mai ridicate nivele de dioxid de azot (NO2), potrivit rezultatelor monitorizării calității aerului în București, efectuată de Asociația 2Celsius și partenerii săi. Concret, s-a depășit de mai mult de cinci ori limita OMS de sub 10 ug/mc.

Zona Calea Victoriei/Cercul Militar a înregistrat cele mai mari valori ale nivelului de dioxid de azot (NO2) din Bucureşti, arată rezultatele unei monitorizări a calităţii aerului din Bucureşti, realizată de Asociaţia 2Celsius, în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis şi AerLive.ro, cu sprijinul logistic Deutsche Umwelthilfe, o asociaţie neguvernamentală din Germania, relatează Agerpres.

Monitorizarea s-a desfășurat timp de cinci luni, între mai și octombrie 2023, în 21 de locații din București, cu ajutorul analizoarelor fixe. Datele colectate au fost analizate lunar de către Passam AG, un laborator din Elveția.

Conform rezultatelor, șase locații situate pe artere principale de circulație din București au înregistrat valori medii anuale de dioxid de azot care depășesc limita legală de 40 ug/mc. Aceste locații includ Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, AFI Cotroceni, Calea 13 Septembrie, Grădinița 205, Institutul de Pneumologie Marius Nasta și Universitate.

În plus, în 18 puncte de monitorizare s-a depășit limita stabilită de noua Directivă europeană privind Calitatea Aerului, care va intra în vigoare în 2024. Cea mai ridicată valoare medie înregistrată a fost înregistrată pe Calea Victoriei/Cercul Militar, atingând 53,5 micrograme/mc, iar cea mai mare valoare lunară a fost consemnată la intersecția dintre Calea 13 Septembrie și strada Petre Ispirescu, în sectorul 5, însumând 62 micrograme/mc.

Majoritatea depăşirilor concentraţiilor de NO2 au loc pe arterele mari tranzitate intens de maşini, dar şi de pietoni, însă am înregistrat depăşiri şi pe străzile secundare, semn că poluarea cu NO2 este generalizată în oraş. Zonele dintre blocuri, pe străzi lăturalnice înregistrează valori mai mici, dar care tot depăşesc recomandările OMS pentru protejarea sănătăţii umane. E nevoie de intervenţii la nivelul întregului oraş pentru a reduce poluarea provocată de maşini; cea mai bună modalitate este prin instituirea unei zone de emisii reduse la nivelul întregului oraş şi organizarea infrastructurii pentru a o susţine, laolaltă cu creşterea performanţei transportului public, dezvoltarea şi buna coordonare a transportului public cu cel metropolitan, dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ şi construirea de facilităţi Park&Ride pentru şoferii care au Bucureştiul ca destinaţie. Aceste acţiuni trebuie completate cu măsuri de stimulare a tranziţiei de la transportul privat la transportul public şi la cel alternativ, dar şi cu măsuri fiscale care să vizeze congestia şi care să descurajeze călătoriile nenecesare cu maşina personală. Banii din taxe vor alimenta măsurile de stimulare. Pe de altă parte, trebuie îmbunătăţită infrastructura de încărcare publică pentru a stimula tranziţia către automobilele electrice”, se precizează în concluziile cercetării.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL