Procurorii DNA au cerut astăzi arestarea unuia dintre cei mai cunoscuți șefi ai Consiliului Județean al PSD.
Esta vorba despre Nicușor Constantinescu, care este acuzat de infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.
Redăm integral comunicatul DNA:
„Cu referire la cauza mediatizată prin comunicatul nr. 510 din 25 aprilie 2014, în care procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CONSTANTINESCU NICUȘOR DANIEL, președintele Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Constanța au solicitat, la data de 25 august 2014, judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel, pe o durată de 30 zile, de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive și dispunerea emiterii de îndată a mandatului de arestare preventivă.
Solicitarea a fost formulată în considerarea faptului că inculpatul nu va putea fi judecat în dosarul trimis spre judecare Tribunalului Constanța la data de 25 aprilie 2014, ulterior eventualei sale extrădări (cerute pentru a fi judecat într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului București), având în vedere dispozițiile art. 74 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 17 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și SUA. Potrivit dispozițiilor menționate, persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.
Astfel, prin rechizitoriul procurorilor ce formează obiectul cauzei aflate pe rolul Tribunalului Constanța, în cameră preliminară, s-a reținut că inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013, cu știință, în exercitarea atribuțiilor care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța, în mai multe rânduri, nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile potrivit art.76 din Legea nr.446/2006. Astfel, în raport de funcția publică deținută, inculpatul nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a Centrului Militar Zonal Constanța și încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor și intereselor legale ale Ministerului Apărării Naționale precum și pagube acestei instituții.
Reamintim că în dosarul aflat pe rolul Tribunalului București, în care inculpatul CONSTANTINESCU NICUȘOR DANIEL a fost trimis în judecată, sub control judiciar, s-a constatat la data de 12 iunie 2014, că acesta nu se afla în țară (depășind limita teritorială fixată de judecător și nerespectând perioada pentru care a primit încuviințarea de a se afla în afara teritoriului României).Astfel,la solicitarea procurorilor DNA, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar față de inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, cu măsura arestării preventive.
În acel dosar în care s-a emis mandat de arestare preventivă, inculpatul CONSTANTINESCU NICUȘOR DANIEL fusese trimis în judecată de procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite sub forma complicității și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase (vezi comunicat nr 664 din 27 mai 2014).
La pronunțarea măsurii înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, judecătorul de cameră preliminară a reținut că inculpatul se află în situațiile prev. de art. 215 alin. 7 C.p.p., întrucât – pe durata măsurii controlului judiciar – a încălcat, cu rea-credință, obligațiile care îi revin, respectiv prev. de art. 223 alin. 1 lit. a), alin. 2 C.p.p., din probe rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune și a fugit, în scopul de a se sustrage de la judecată, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că și la acest moment procesual, rezultă din materialul probator administrat în faza de urmărire penală, condiția existenței suspiciunii rezonabile că inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a comis pretinsa activitate infracțională reținută în sarcina sa, fără a se afecta prezumția sa de nevinovăție.
Soluția dispusă, și anume cea a arestului preventiv, a rămas definitivă prin respingerea contestației formulate de inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București.
În acest context, judecătorul delegat din cadrul Tribunalului București a formulat cerere de arestare provizorie, având în vedere propunerea de extrădare din data de 8 august 2014 emisă în dosarul Tribunalului București, în referire la inculpatul CONSTANTINESCU NICUSOR DANIEL, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București. Cererea de arestare provizorie s-a întemeiat pe art.12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii.
În eventualitatea extrădării, legislația prevede că persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.
Prin urmare, rezultă că judecarea inculpatului CONSTANTINESCU NICUȘOR DANIEL, în cauza aflată pe rolul Tribunalului Constanța, nu se va putea desfășura decât în condițiile existenței unui mandat de arestare distinct față de cel deja dispus, care să se raporteze la starea de fapt din dosarul trimis Tribunalului Constanța”, se arată în comunicatul DNA.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News