Oana Marciana Ozmen (PNL), obiective cheie în sesiunea parlamentară care începe la 1 septembrie

deputat PNL
Sursa foto: media.pnl.ro

Deputatul Oana Marciana Ozmen a anunțat obiectivele cheie în sesiunea parlamentară care va începe la 1 septembrie.

„În sesiunea parlamentară care va începe la 1 septembrie 2023, obiectivele-cheie sunt un cadru de reglementare performant pentru eficiența energetică a clădirilor, economia hidrogenului și susținerea mediului de afaceri.

România a îndeplinit obiective importante privind tranziția energetică și consolidarea mediului de afaceri, însă ritmul reformelor trebuie accelarat”, transmite Oana Marciana Ozmen, deputat PNL.

„În cadrul noii sesiuni parlamentare din această toamnă, îmi propun:

  • îmbunătățirea cadrului de reglementare care să favorizeze o performanță energetică mai mare a clădirilor;

  • continuarea demersurilor legislative privind utilizarea hidrogenului și a combustibililor alternativi”, declară Oana Ozmen, pentru media.pnl.ro

De asemenea, liberala precizează că: „Pe lângă cele două obiective majore destinate sectorului energetic, pe lista priorităților din perioada imediat următoare se numără și promovarea unor mecanisme eficiente de sprijin care să stimuleze investițiile și să creeze condiții pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL