Operatorii STS au preluat şi procesat aproape 160.000 de apeluri primite la numărul 112

Sursa foto: X

Operatorii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) au preluat şi procesat, de miercurea trecută până luni, la nivel naţional, aproape 160.000 de apeluri primite la numărul de urgenţă 112.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale transmis, marţi, AGERPRES, din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgenţă şi au fost transferate către agenţiile specializate de intervenţie: Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie sau Salvamont.

În noaptea de Înviere, în intervalul orar 22,00 – 6,00, la 112 s-au primit 4.083 de apeluri care au semnalat urgenţe ale cetăţenilor. Cele mai multe au fost medicale (1.390 de apeluri, dintre care 246 au reprezentat situaţii de persoane inconştiente) şi incidente de ordine publică (236 de apeluri). Operatorii STS au preluat de la apelanţi datele necesare identificării urgenţei, au realizat localizarea evenimentelor şi au alertat cu rapiditate agenţiile ce au competenţă în soluţionarea acestor tipuri de urgenţe.

În minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, cea mai încărcată zi la 112 a fost cea de luni, când operatorii STS au preluat 27.983 de apeluri.

Statistica tipurilor de urgenţe preluate la 112, de miercurea trecută până luni, este următoarea: urgenţe medicale – 38.760 (41,07%), violenţă – 6.520 – (6,91%), deranjarea ordinii şi liniştii publice – 1.940 (2,06%), evenimente rutiere – 1.930 (2,04%), intoxicaţii – 1.144 (1,12%), incendii – 1.009 (1,07%), incidente montane – 54 (0,06%).

Totodată, în minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte, la 112 au fost 21 de apeluri de tip eCall efectuate automat de la bordul unor maşini implicate în evenimente rutiere.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: