Provincia Bolzano din Tirolul de Sud, Italia, va introduce în 2026 o taxă pentru câini, după ce testarea obligatorie ADN pentru identificarea proprietarilor care nu curăță excrementele s-a dovedit greu de aplicat.
Consilierul Luis Walcher propune o taxă anuală de 100 euro pe câine pentru rezidenți și o premieră absolută: taxa turistică pentru câini de 1,50 euro pe zi pentru fiecare „turist cu patru picioare” care vizitează zona
Măsura vine după ce sistemul de urmărire genetică introdus pentru a identifica proprietarii neglijenți a stârnit controverse și s-a dovedit complicat de pus în practică. Taxa pentru câini fusese abolită acum 16 ani la nivel național, conform tg24.sky.it.
Câinii al căror ADN a fost deja înregistrat vor fi scutiți timp de doi ani de la noua taxă.
Banii colectați vor fi folosiți pentru curățarea străzilor și amenajarea de parcuri speciale pentru câini.
Proprietarii rămân obligați să curețe excrementele animalelor lor, altfel riscă amenzi între 200 și 600 euro.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News