Eurodeputații solicită Comisiei Europene să aplice rapid și consecvent Regulamentul privind piețele digitale, inclusiv prin anchete, proceduri de neconformitate și amenzi proporționale. Rezoluția avertizează că presiunile politice din țări terțe nu trebuie să slăbească autonomia UE de a-și impune propriile reguli digitale și cere o supraveghere mai atentă a serviciilor cloud, a instrumentelor de căutare bazate pe inteligență artificială și a televizoarelor conectate.
Rezoluția adoptată joi prin ridicare de mână solicită Comisiei să folosească pe deplin instrumentele de aplicare prevăzute de Digital Markets Act. Parlamentul cere dialog de reglementare, investigații, proceduri de neconformitate și amenzi pentru a împiedica marile platforme desemnate drept controlori de acces să ocolească legislația.
Eurodeputații susțin că Digital Markets Act este un instrument central pentru deschiderea și echitatea piețelor digitale, pentru concurență și pentru libertatea de alegere a utilizatorilor în Uniunea Europeană.
Parlamentul cere ca procedurile de neconformitate aflate în desfășurare să fie încheiate fără întârzieri nejustificate. Eurodeputații regretă nivelul modest al amenzilor impuse Meta și Apple și afirmă că sancțiunile eficiente și proporționale sunt esențiale pentru descurajarea încălcărilor și pentru protejarea eficacității DMA.
Rezoluția avertizează împotriva presiunilor politice din partea țărilor terțe care încearcă să slăbească Digital Markets Act. Parlamentul afirmă că astfel de ingerințe nu trebuie să compromită suveranitatea și autonomia Uniunii Europene de a-și aplica propriile reguli.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








