Parlamentul României a fost convocat în ședință de urgență miercuri, după reuniunea CSAT

Parlament parlamentari
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Parlamentul României a fost convocat în ședință de urgență miercuri, după reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în cadrul căreia a fost analizată solicitarea Statelor Unite de a utiliza baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiuni aeriene în Orientul Mijlociu, potrivit Gândul.

Ședința CSAT a fost convocată de președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, pe agenda discuțiilor aflându-se evoluțiile din Orientul Mijlociu și implicațiile acestora pentru securitatea României. Reuniunea a început la ora 09:30 și a inclus, printre altele, analiza posibilității dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.

Cerere din partea SUA

Potrivit unor surse politice, Statele Unite ar fi solicitat autorităților române permisiunea de a utiliza baza aeriană Mihail Kogălniceanu pentru lansarea unor avioane către Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor militare din regiune.

Parlamentul României a fost convocat în ședință de urgență miercuri, după reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în cadrul căreia a fost analizată solicitarea Statelor Unite de a utiliza baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiuni aeriene în Orientul Mijlociu.

Ședința CSAT a fost convocată de președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, pe agenda discuțiilor aflându-se evoluțiile din Orientul Mijlociu și implicațiile acestora pentru securitatea României. Reuniunea a început la ora 09:30 și a inclus, printre altele, analiza posibilității dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.

Cerere din partea SUA

Potrivit unor surse politice, Statele Unite ar fi solicitat autorităților române permisiunea de a utiliza baza aeriană Mihail Kogălniceanu pentru lansarea unor avioane către Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor militare din regiune.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: