Parlamentul se reunește marți în ședință comună pentru a discuta cererea de suspendare a președintelui Iohannis

Sursa foto: Inquam photos

Parlamentul dezbate, marţi, în plenul comun, de la ora 10.00, cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, depusă de Opoziţie, au decis luni Birourile permanente reunite ale celor două Camere. Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat că plenul comun foarte probabil va propune trimiterea la Curtea Constituţională, pentru un punct de vedere.

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat după şedinţa Birourilor reunite că plenul comun urmează să decidă dacă va trimite solicitarea Opoziţiei de suspendare din funcţie a preşedintelui la Curtea Constituţională, fie se va decide o comisie de anchetă care să analizeze cererea de suspendare.

”Foarte probabil vom propune trimiterea la Curtea Constituţională, pentru un punct de vedere”, a spus preşedintele Senatului.

Cea de-a treia cerere de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis s-a aflat, luni, pe agenda Birourilor reunite ale Parlamentului.

Conducerea celor două Camere a decis ca plenul comun să se reunească marţi, de la ora 10.00, pentru propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României.

După ce solicitarea Opoziţiei a fost respinsă de două ori, din motive procedurale, de data aceasta POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: