Pe cine trimite România în Parlamentul European: 14 politicieni, la primul mandat

Sursă foto: Pinterest

România va trimite 33 de europarlamentari în noul Parlament European, pentru un mandat de 5 ani. Dintre aceștia, 14 sunt la primul mandat în Parlamentul European (PE) și vor trebui să se adapteze rapid la ritmul și mecanismele instituțiilor UE.

Gabriela Firea

Gabriela Firea este unul dintre liderii importanți din PSD și va merge în Parlamentul European, după ce a pierdut alegerile pentru Primăria București. Aceasta și-a început cariera politică în 2012, când a devenit senator. În 2016, a câștigat mandatul de primar general în București. După 4 ani la primărie, a pierdut competiția electorală în fața lui Nicușor Dan. În același an, Firea a câștigat al doilea mandat de senator. În momentul în care PSD a intrat la guvernare alături de PNL, Firea a primit mandatul de ministru al familiei. După aproape 2 ani, a demisionat de la Minister în urma scandalului privind azilele de bătrâni. Gabriela Firea este un politician care știe să țină un discurs, care poate acapara atenția, iar în Parlamentul European ar putea să se facă remarcată în scurt timp.

Sursă foto: Facebook/ Gabriela Firea

Virgil Popescu

Virgil Popescu este unul dintre cei mai importanți politicieni pe care România îi trimite în PE. În 2016, a câștigat primul mandat de deputat și după 4 ani și-a asigurat un nou mandat. În 2019, când PNL a ajuns la guvernare, Virgil Popescu a devenit ministru al economiei. Doi ani mai târziu, a primit mandatul de ministru al energiei, unde a rămas până în iunie 2023, când Marcel Ciolacu a devenit premier.

INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA
INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Gheorghe Cârciu

Gheorghe Cârciu este un personaj necunoscut pe scena politică din România. Acesta a lucrat mai mulți ani în Franța, în construcții, și a terminat facultatea în 2021, la 30 de ani după terminarea liceului. Gheorghe Cârciu a condus organizația PSD Diaspora și a reușit să obțină funcții politice, devenind șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, cu grad de secretar de stat, numit în 2022.

În trecut, Cârciu a fost cercetat pentru furt de energie electrică, însă procurorii au renunțat la anchetă pentru că „nu există interes public”.

Gheorghe Cârciu
Sursa foto: Gheorghe Cârciu / Facebook

Ștefan Mușoiu

Ștefan Mușoiu este unul dintre liderii PSD din Ialomița. Acesta și-a făcut debutul în politică alături de Silvian Ciupercă, fostul președinte CJ Ialomița și fostul președinte PSD Ialomița. În 2008, Mușoiu a devenit vicepreședinte CJ, unde a rămas până în 2015, când a fost arestat Ciupercă. În 2016, Ștefan Mușoiu a câștigat primul mandat de deputat, iar în 2020 pe cel de-al doilea, fără realizări importante în Parlamentul României.

Ștefan Mușoiu, sursa foto: Ștefan Mușoiu

Roxana Mînzatu

Roxana Mînzatu a primit un mandat de europarlamentar, din partea PSD. În politica românească a deținut mai multe funcții: în 2019, în guvernul Dăncilă, a fost ministru al fondurilor europene. De asemenea, a mai fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, iar în 2022 a fost numită secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene. În perioada 2016-2020, Roxana Mînzatu a avut și un mandat de deputat.

Roxana Mînzatu, sursa foto: Roxana Mînzatu

Dan Barna

Dan Barna, fostul președinte USR, a fost primul pe lista ADU la alegerile europarlamentare. Dan Barna primește primul mandat în Parlamentul European, după o carieră politică marcată de eșecuri în România. Barna a devenit deputat în 2016 și un an mai târziu a preluat conducerea USR. După alegerile parlamentare din 2020, Dan Barna a devenit vicepremier în guvernul Cîțu. După doar 8 luni, a pierdut și funcția din guvern, și conducerea partidului. În 2019, fostul președinte USR a candidat și la alegerile prezidențiale, unde a luat doar 15% și s-a clasificat pe locul 3.

Dan Barna, sursa foto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu a participat pentru prima dată la alegeri. A obținut primul mandat în Parlamentul European, deși în România este urmărit penal în dosarul vaccinurilor. Dacă procurorii îl vor trimite în judecată sau vor cere arestarea acestuia, imaginea României va suferi pe plan internațional

Vlad Voiculescu a fost de două ori ministru al sănătății, de fiecare dată doar câteva luni: în 2016 în guvernul Cioloș, și în 2021 în guvernul Cîțu. Voiculescu nu a avut alte funcții politice și a preferat să nu-l urmeze pe Cioloș în Reper. Voiculescu deține funcția de președinte USR București.

Vlad Voiculescu, sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Claudiu Târziu

Claudiu Târziu, co-fondator AUR, renunță la mandatul de deputat și merge în Parlamentul European, pe lista AUR. Târziu este un fost jurnalist, care în 2020 și-a făcut debutul în politică cu AUR. Acesta s-a remarcat cu declarații rupte de realitate, a promovat conspirații și a alimentat discursul anti-UE, deși acum vrea banii Uniunii Europene. În 2022, Târziu declara că România nu putea rămâne membru UE „în orice condiții”, ceea ce arată că AUR poate cere în orice moment ieșirea din Uniune.

Târziu a comparat Uniunea Europeană cu „Înalta Poartă” a Imperiului Otoman. Dar tot Târziu este un mare susținător al lui Mihai Viteazu, care a mers la Înalta Poartă pentru a-și cumpăra tronul în Țara Românească.

„Ce sunt guvernanţii de astăzi? Boierii trădători din vremea lui Ţepeş”, spunea Târziu.

Claudiu Târziu, sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Gheorghe Piperea

Avocatul Gheorghe Piperea obține primul mandat în Parlamentul European și este la prima funcție politică. A devenit celebru pentru lupta cu băncile, iar în ultimii ani s-a implicat în discursuri anti-UE, anti-vaccin și anti-pandemie. Acesta s-a alăturat recent celor de la AUR și imediat a fost răsplătit cu un mandat la Bruxelles, deși critică Uniunea Europeană cu orice ocazie.

Gheorghe Piperea/ Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Adrian Axinia

Adrian Axinia și-a început și el cariera politică în 2020, alături de AUR, când a obținut mandatul de deputat în Parlamentul României. După aproape 4 ani, Axinia face pasul spre Parlamentul European, pentru prima dată. În scurta sa experiență de parlamentar, a criticat frecvent Uniunea Europeană. Axinia merge în Parlamentul European pentru a contesta toate valorile UE și pentru a răspândi idei conspiraționiste. În trecut, acesta anunța că Uniunea Europeană voia să interzică cash-ul și să introducă doar moneda digitală.

Sursa foto: Adrian Axinia

Șerban Dimitrie Sturdza

Șerban Dimitrie Sturdza este la prima experiență politică și va merge în Parlamentul European, pe lista AUR. Este unul dintre cei mai bogați europarlamentari, având venituri anuale de milioane de lei. Sturdza consideră că UE „este o dictatură” și că „minți diabolice fac eforturi mari pentru eliminarea numerarului și înlocuirea acestuia doar cu plăți electronice”. Sturdza a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică. Se pare că membrii AUR nu se înțeleg în privința propagandei, pentru că alții o compară cu Imperiul Otoman.

Sursa foto: Șerban Dimitrie Sturdza

Maria Georgiana Teodorescu

Avocata Maria Georgiana Teodorescu s-a înscris în AUR în 2023, iar în 2024 a obținut primul mandat în Parlamentul European. Teodorescu este și lector universitar la Universitatea Titu Maiorescu. Din declarația de avere reiese că aceasta încasează peste 1 milion de lei pe an din onorariile de avocat.

Maria Georgiana Teodorescu, sursa foto: Facebook

Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă este un personaj controversat în România și are toate șansele să devină foarte controversată și în Parlamentul European. Diana Șoșoacă a câștigat mandatul de europarlamentar, după aproape 4 ani în Senatul României.

În ultimii 2 ani, Diana Șoșoacă s-a declarat o susținătoare a Rusiei, mergând de mai multe ori la Ambasada Rusiei la București. Aceasta a criticat Ucraina și, în 2023, a împiedicat venirea lui Zelenski în Parlamentul României pentru discursul său. Diana Șoșoacă va fi o mare provocare pentru Parlamentul European și va fi angrenată în multe scandaluri la nivel european.

Fosta senatoare urăște comunitatea LGBT, după ce în trecut a jignit homosexualii și alți parlamentari români. Limbajul injurios este una dintre caracteristicile sale, care atrage un electorat cu un nivel de educație foarte scăzut. Într-un interviu, Șoșoacă a declarat că persoanele gay nu sunt normale și le-ar trimite la psiholog și psihiatru.

Diana Șoșoacă
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Luis Lazarus

Jurnalistul Luis Lazarus a promovat-o pe Diana Șoșoacă în ultimii ani și în 2024 a câștigat primul mandat în Parlamentul European. Luis Lazarus a devenit cunoscut la OTV, pe vremea când apărea alături de Dan Diaconescu. Lazarus se ocupa de celebra „telenovelă Elodia”.

În timpul pandemiei, Lazarus s-a remarcat și el cu teorii ale conspirației, a negat măsurile anti-pandemie și a contestat importanța vaccinurilor. Acesta a fost mereu în umbra Dianei Șoșoacă și nu s-a expus foarte mult pe scena politică.

Sursa foto: Luis Lazarus

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: