Polonia: Președintele Duda promite să nu promulge legea privind subvențiile pentru media publice

Sursa foto: Twitter

Preşedintele polonez Andrzej Duda, aliat al naţionaliştilor care au pierdut recent puterea în urma alegerilor parlamentare din Polonia, a declarat sâmbătă că nu va promulga subvenţiile pentru media publice, transmit AFP şi DPA.

Şeful statului polonez a indicat că legea pe care el intenţionează să nu o semneze prevede alocarea a 3 miliarde de zloţi (691 de milioane de euro) pentru posturile publice de radio şi televiziune.

”Nu se poate accepta (deblocarea de subvenţii) având în vedere încălcarea flagrantă a Constituţiei şi a principiilor statului de drept democratic”, a indicat preşedintele Duda pe reţeaua X (fosta Twitter).

El a precizat că în următoarele zile va prezenta propriul proiect de lege ce include şi alte cheltuieli bugetare, precum o creştere a salariilor profesorilor, şi în această privinţă a cerut convocarea parlamentului pentru a adopta aceste propuneri până la finalul anului.

Miercuri, noul guvern condus de Donald Tusk a destituit conducerea media de stat, după ce în ajun parlamentul polonez adoptase o rezoluţie prin care solicita reinstaurarea imparţialităţii serviciului public de media.

În ultimii opt ani, posturile publice de radio şi televiziune poloneze şi agenţia de presă PAP deveniseră presa de partid a guvernului PiS (Partidul Lege şi Justiţie), ce a ”realizat în mod evident sarcini de propagandă”, indica rezoluţia votată marţi de legislativul de la Varşovia.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL