Ponta, despre Capitala cu primar general doar în acte: “Nicușor Dan să scrie o carte”

Sursa foto: colaj / www.romaniatv.net

Fostul premier Victor Ponta l-a taxat dur pe primarul general Nicușor Dan, pentru absența din Capitala serios afectată de ninsorile din ultimele zile. ” Nicușor Dan să scrie o carte cu titlul ‘Cum deszăpezim orașul când e plecat primarul’ ”, a sugerat Ponta, marți seară, în exclusivitate la România TV.

Victor Ponta a fost invitat, marți seară, în emisiunea ”Punctul culminant” de la România TV, prilej cu care l-a atacat pe edilul Capitalei, Nicușor Dan, pentru faptul că absentează din București, din rațiuni electorale, exact în zilele cu ninsori abundente.

Victor Ponta, despre Nicușor Dan: E nesimțirea tipică

În acest context, fostul premier i-a dat dreptate moderatorului Victor Ciutacu, după ce acesta a subliniat că Nicușor Dan și-a delegat atribuțiile, însă încasează în continuare salariul de primar general.

”Are voie. El e Nicușor. E nesimțirea tipică”, a spus Victor Ponta.

Referitor tot la primarul general, fostul premier a subliniat, pe de altă parte, semnele de întrebare privind campania electorală a lui Nicușor Dan și finanțarea acesteia.

”Pe Călin Georgescu îl anchetează de două luni că cine i-a plătit TikTokul. Pe Nicolae Ciucă, pentru ‘ciucile’ alea (panourile de promovare a cărții ”Un ostaș în slujba țării” – n.r.)”, a reamintit Victor Ponta, care a adăugat că pentru panourile de promovare a lui Nicușor Dan, care ar fi mai numeroase decât ale lui Ciucă, nu se iau măsuri similare.

Inspirat de volumul semnat de Ciucă, fostul premier i-a sugerat, ironic, și primarului general să scrie o carte. ” Nicușor Dan să scrie o carte cu titlul ‘Cum deszăpezim orașul când e plecat primarul’ ”, a spus Victor Ponta.

Fostul premier a vorbit și despre finanțarea campaniei electorale a lui Nicușor Dan, subliniind că aceasta, în opinia lui, este ilegală. Concret, Victor Ponta a precizat că Nicușor Dan, conform propriilor declarații, își adună banii printr-o fundație, lucru care ar încălca legea. ”Fundațiile nu au voie, conform legii, să se implice în activități politice”, a spus fostul premier.

Victor Ponta a conchis spunând că nu își poate imagina un scenariu cu România reprezentată în străinătate de președintele Nicușor Dan.

”Vi-l imaginați pe Nicușor Dan la discuția lui Donald Trump cu Vladimir Putin? Vi-l imaginați la Paris, la masă cu Macron? E mult prea mult!”, a spus fostul premier.

Citește mai  mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: