Ponta, la ședința de Guvern: Aveți în continuare de investit, de cheltuit

Victor Ponta le-a transmis marți în ședința de Guvern miniștrilor că sunt liberi să cheltuiască până în lunile octombrie și noiembrie banii alocați pentru investiții, afirmând că după 7 luni, avem un deficit de 0,2%.

 


‘Fac un apel către toţi miniştrii, mai departe instituţiile publice, am bătut un record pe care nu ni-l doream, după şapte luni avem deficit 0,2%, cred că doar cu Germania ne putem compara. Avem banii pe care nu îi cheltuim. Ca să ajungem la 2,2 atât cât este calculat în buget înseamnă că aveţi în continuare sume la dispoziţie, proiecte, investiţii. Ştiu foarte bine de unde apar blocajele, contestaţii, faptul că funcţionarii nu prea vor să semneze, că totdeauna vine cineva şi îi întreabă de ce au semnat. Vă rog să reţineţi că aveţi în continuare sume importante de investit, de cheltuit şi dacă nu le cheltuim până în octombrie, noiembrie, după aceea iarăşi nu mai lucrează nimeni în decembrie şi faptul că o să fim una din ţările europene fără deficit nu mă încălzeşte, înseamnă că nu ne putem dezvolta în continuare şi că ceea ce am avut ca şi creştere economică se va duce în perioada următoare’, a declarat premierul Victor Ponta, în şedinţa de Guvern de marţi.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: