În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Victor Ponta, politician român, fost prim-ministru, a vorbit despre relația tensionată dintre actuala administrație de la București și Statele Unite. Discuția a pornit de la ideea că România a ajuns, paradoxal, una dintre cele mai anti-americane conduceri din regiune.
Trump le-a distrus ipocrizia și mecanismul prin care controlau România
Ponta explică faptul că ostilitatea administrației românești față de Donald Trump nu vine din diferențe ideologice. Vine din faptul că acesta a pus capăt unui sistem bazat pe ipocrizie și influență indirectă. El spune că vechea relație funcționa prin propagandă, presiuni și mecanisme de control, tolerate ani la rând, iar schimbarea de la Washington a rupt acest circuit.
„Pentru că Trump reprezintă tot ceea ce ei, de fapt, detestă. În primul rând, nu e ipocrit. Dar le-a pus capăt principalei lor caracteristici: ipocrizia. Ei au pus mâna pe România prin propagandă și prin ipocrizie. Trump le zice direct. Ei erau obișnuiți că ambasada americană îi lasă să facă orice și se duc repede cu pâra acolo. Nu i-a mai chemat nimeni să ne cenzureze. Tu crezi că le-am dat noi, la ONG-urile alea, să se ocupe de fact-checking? Ei le-au dat. Nu noi am făcut sistemul, ei l-au făcut. Ei au creat acest monstru.”, spune Victor Ponta.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








