Predoiu, despre prinderea lui Cherecheș: „Nu trebuia să ajungem să alergăm după el prin Europa”

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri seară, la Ediția Specială de la Digi24, în legătură cu cazul fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, că polițiștii români au plecat cu un handicap de câteva ore în această urmărire, explicând că în Budapesta se ajungea în urma lui la interval de două, trei ore, iar după aceea intervalul s-a micșorat. Ministrul a mai adăugat că „trebuie să învățăm și din partea mai puțin plăcută a acestui caz”, respectiv faptul că „nu trebuia să ajungem în situația să alergăm după el prin Europa”.

„Detalii tehnice vă pot oferi doar colegii germani. În momentul în care s-a confirmat ieșirea prin punctul de frontieră de la Petea s-a organizat un grup de lucru și s-a luat legătura cu poliția din Ungaria, Austria, Germania, Italia. S-a discutat pe canale de cooperare polițienească și diplomatice. A fost un grup de lucru mai extins. Nu este prima dată când se lucrează într-o astfel de formulă și mă bucur că a dat rezultate. Este, în primul rând, meritul polițiștilor români, germani, maghiari. E un caz care ar trebui să arate și poliției și publicului că în momentul în care se colaborează și se lucrează cu atenție, zi și noapte, cum a fost în acest caz, rezultatul apare fără îndoială”, a declarat Predoiu.

Întrebat de ce nu poate da mai multe detalii despre operațiune, ministrul a explicat că „respectă conduita poliției germane”.

„Nu pot spune, pentru că, la rândul meu, trebuie să respect conduita poliției germane și detaliile capturării, deși, în linii mari, le știe toată lumea. Cert e că au fost operațiuni polițienești desfășurate în limita legii, cu respectarea tuturor garanțiilor și pe toate procedurile în vigoare. S-a desfășurat profesionist, dovadă acest rezultat. Asta nu înseamnă că nu trebuie să învățăm și din partea mai puțin plăcută a acestui caz, respectiv faptul că nu trebuia să ajungem în situația să alergăm după el prin Europa”, a mai spus el.

Predoiu a mai explicat care a fost contribuția polițiștilor români în acest caz.

„Toate structurile colaborează, că sunt ale statului, și pun cap la cap toate informațiile de care dispun, se face o analiză, se proiectează posibile evoluții, comportamente și scenarii, după care urmează munca pe teren, identificarea rapidă a imaginilor, deși nu a fost chiar atât de rapidă, că nu a fost simplu să verifice mii de imagini luate din punctele de trecere a frontierei, stabilirea identității, identificarea taximetristului, legătura cu colegii din Budapesta, identificarea locului de unde și-a cumpărat cartelele, operațiuni efectuate de polițiștii maghiari, refacerea traseului și așa mai departe, apoi al doilea taximetrist. Multe de spus au avut polițiștii români de la IGPR, care au fost implicați proactiv, inclusiv in operațiunile care s-au desfășurat pe teritoriul altor state, contribuind cu informații, raționamente, ipoteze, astfel încât să se adopte cea mai bună strategie în teren”, a mai adăugat Cătălin Predoiu.

Ministrul a fost întrebat și cât a durat până când Cătălin Cherecheș a fost localizat.

„A fost localizat în Ungaria, după ce a fost identificată ieșirea din frontieră. Noi am plecat cu un handicap de câteva ore în această urmărire. Deja, în Budapesta se ajungea în urma lui la interval de două, trei ore, după aceea intervalul s-a micșorat. Au fost și două momente operative în care au fost foarte aproape de capturare, dar un cetățean a dat o informație falsă la un moment dat. Foarte inspirată a fost această măsură, pe care au cerut-o polițiștii români celor maghiari, de a interoga taximetristul care s-a întors din Germania și de a vedea unde anume a fost lăsat”, a mai spus ministrul.

Întrebat ce s-a întâmplat la Vama Petea, Predoiu a explicat că el are o opinie formată, care nu este bazată pe o anchetă, pentru că nu s-a finalizat, însă asta l-a făcut să ia o decizie de a dispune un control nu numai la Vama Petea, ci în toată structura teritorială a Inspectoratului de Frontieră  care răspunde de regiunea Sighet.

„Aș vrea un control mai extins în toată acea zonă”, a conchis ministrul Afacerilor Interne, la Digi24.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: