Premierul Bolojan critică bonusurile APIA: Au semnat acorduri cu alte autorități ca să-și ia sporurile la nivelul maxim

Sursa foto: Facebook

Premierul României a abordat, vineri, în conferința de presă de la Palatul Victoria, care a prezentat măsurile din reforma administrației locale și centrale, și subiectul sporurilor de la APIA. Bolojan a vorbit despre „mii de oameni” care ar fi primit „sporuri la nivel maxim”, după ce APIA a încheiat contracte cu alte instituții.

„Departamentele de peste tot care nu-și fac treaba, care nu accesează finanțări, trebuie să fie finalizate, trebuie să nu mai ia aceste sporuri. Ministerul Agriculturii, avem componente care derulează fonduri europene, plățile care se fac fermierilor de pildă, prin APIA.

Dar APIA a semnat acorduri de înțelegere cu celelalte autorități ale Ministerului Agriculturii pentru că ar presta servicii care îi ajută pe cei de la APIA să facă aceste plăți.

Poate că este așa. Dar nu fiecare zi e dedicată finanțării prin fonduri europene. Și-au luat mii de oameni sporurile la nivelul maxim.

Sunt convins că dacă s-ar analiza putem face plățile fermierilor noștri fără aceste parteneriate”, a afirmat Ilie Bolojan.

Premierul a mai subliniat că unii angajați și-au făcut un scop din accesarea fondurilor europene doar pentru a beneficia de sporuri:

„Pe sporuri, pe fonduri europene, accesarea fondurilor europene pentru mulți nu a fost un scop, ci scopul era să beneficieze prevederile care îi premiau cu spor. Nu a fost normal să nu accesăm finanțările pe PNRR, așa cum ar fi trebuit să o facem, dar tot Ministerul Fondurilor Europene să ia sporuri care practic le-au dublat salariile în ultimul an.

Nu poți să îți dublezi salariile dacă nu ai făcut performanță. Sunt de acord cu bonusurile, dar ele trebuie dublate de perfomanță. Faptul că au fost reduse sporurile acolo mi se pare un lucru bun. În continuare, ar trebui să ia sporuri doar cei care fac performanță”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: