Prima reacție a PSD cu privire la implicarea premierului Victor Ponta în dosarul Microsoft

Numele premierului Victor Ponta a apărut ieri în presa ca fiind implicat în dosarul Microsoft, cel  în care mai sunt implicați alți nouă foști miniștri.

Senatorul PSD, Daniel Savu, dezminte orice implicare a premierului în acest dosar și spune că totul este doar o încercare de a-i denigra imaginea candidatului la prezidențiale Victor Ponta. Savu mai susține că DNA nu îl acuză pe Prim-Ministru de nimic, toate informațiile fiind lansate de contracanddații la președinție.

„DNA nu îl acuză de absolut nimic pe Victor Ponta, iar acesta nu are nicio calitate în dosarul Microsoft. Toate aceste zvonuri apărute pe surse sunt încercări penibile, în contextul campaniei electorale, de a lega numele premierului de un dosar cu care nu are niciun amestec. E o simplă fumigenă și așa și trebuie tratată!”, a declarat acesta.

De asemenea, Savu susține că acest dosar a fost pornit chiar în urma unei sesizări a Corpului de Control al premierului, comandate chiar de acesta.

„În plus, să nu uităm că acest dosar a fost demarat tocmai în urma sesizărilor făcute de Corpul de Control al premierului, în urma unor verificări cerute de acesta!”, a mai declarat senatorul Daniel Savu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL