Daniel Băluță precizează că se simte „mai bine”, după ce la începutul anului a spus că a fost otrăvit cu arsenic

Daniel Băluță
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat duminică seară că se simte „mai bine”, după ce la începutul lunii ianuarie a spus că a fost otrăvit cu arsenic.

„Sunt mai bine și sunt convins că în următoarele luni o să fiu foarte bine. Am avut parte de sprijinul unor medici deosebiți și împreună cu ei, împreună cu cei dragi mie, am reușit să depășesc una peste alta acest moment”, a afirmat Băluță la Antena 3 CNN.

„Încă nu au trecut toate problemele, toate efectele, dar într-un timp foarte scurt lucrurile vor intra în normal”, a declarat primarul.

În emisiune au fost prezentate buletine de analize medicale. Conform datelor citite în studio, nivelul de arsenic din sânge ar fi fost de 18,2 micrograme/litru, peste limita maximă admisă de 10, iar cel din urină de 359 micrograme, față de o limită maximă admisă de 15. Totodată, a fost prezentat și un rezultat pentru mercur în sânge de 14,5 micrograme, comparat cu o limită admisă de 5 micrograme.

Întrebat cum a ajuns să facă astfel de analize, Băluță a spus că a avut simptome și s-a simțit rău o perioadă.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: