”Procesul sportiv al secolului” începe luni. Manchester City se confruntă cu 115 acuzaţii privind nereguli financiare

Sursa foto: Pexels

Manchester City va trebui să răspundă, începând de luni, timp de mai multe săptămâni suspiciunilor de infracţiuni financiare, care au apărut după ce clubul a fost preluat de consorţiul Abu Dhabi United Group (ADUG) din Emiratele Arabe Unite în 2008, relatează AFP.

Premier League, care organizează cel mai urmărit campionat din lume, consideră că clubul a eludat cu bună ştiinţă regulile financiare stabilite între 2009 şi 2018 pentru a-şi stimula ambiţiile sportive.

În această perioadă, City a câştigat campionatul de trei ori. Ei au continuat să câştige mai multe titluri, atât în Anglia (şase din ultimele şapte titluri în Premier League), cât şi în Europa (Liga Campionilor în 2023).

După ce şi-a construit dosarul, Premier League a trimis clubul din nordul Angliei în faţa unei comisii independente în februarie 2023. Comisia a efectuat o examinare aprofundată a acuzaţiilor înainte de a putea începe să audieze ambele părţi luni, în spatele uşilor închise, într-o locaţie necunoscută publicului larg. Comisia este formată din trei persoane ale căror nume nu sunt cunoscute.

Acestea au fost numite de Murray Rosen, preşedintele Comitetului judiciar al Premier League. Bătălia juridică ar trebui să dureze zece săptămâni, potrivit presei britanice, care a supranumit-o „procesul sportiv al secolului”.

Comisia va avea nevoie de timp pentru a examina argumentele tuturor părţilor înainte de a lua o decizie care, conform estimărilor mass-media, va fi luată probabil la începutul anului 2025. Posibilitatea unui apel, fie din partea Man City, fie din partea Premier League, amână rezultatul cu câteva săptămâni sau chiar luni.

În acest scenariu, ar fi înfiinţată o comisie de apel. Nu există niciun drept de apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. TAS este organismul care a invalidat suspendarea de doi ani din toate competiţiile europene impusă lui Manchester City în 2020 pentru nerespectarea regulilor fair-play-ului financiar.

Concret, clubul se confruntă cu 115 acuzaţii: 80 de infracţiuni financiare (perioada 2009-2018) şi alte 35 pentru presupusa lipsă de cooperare cu ancheta. Potrivit Premier League, City ar fi încălcat regulile Ligii care impun furnizarea „cu bună-credinţă” de „informaţii financiare exacte care să ofere o imagine reală şi corectă a situaţiei financiare a clubului”, care a fost cumpărat în 2008 de consorţiul Abu Dhabi United Group (ADUG), deţinut de şeicul Mansour.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: