Procurorul în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, Daniel Bucur este urmărit penal pentru luare de mită și trafic de influență.
Astfel, acesta a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii DNA, potrivit Adevarul.ro
Potrivit ordonanţei de urmărire penală, procurorul din Sinaia a pretins de la două persoane (martori denunţători) şi a beneficiat din partea acestora de executarea unor lucrări de amenajare, în valoare de aproximativ 1.000 lei, la un imobil pe care magistratul îl deţine în oraşul Comarnic.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








