Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat

program-casa-verde-fotovoltaice-741454
Sura foto: Facebook

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marți, ca urmare a unei hotărâri a Curții de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validați de Administrația Fondului pentru Mediu.

„Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curții de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca și instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 și suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari și de încheiere a contractelor de participare și de finanțare până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, se arată într-un comunicat al AFM.

Administrația Fondului pentru Mediu menționează că va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării și reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp. Instituția precizează că a respectat întocmai toate procedurile privind validarea/invalidarea instalatorilor prevăzute în Ghidul de finanțare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, inclusiv în cazul respingerii dosarului depus de Dhelectric Systems SRL.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: